VIDEO | Marius Balo trage un semnal de alarmă: Mai există o româncă aflată în detenție în China
This browser does not support the video element.
Profesorul român Marius Balo, eliberat din penitenciar după ce a ispășit o pedeapsă de 8 ani de închisoare în China, a fost invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA.
Acesta povestește că, deși cazul său a fost mediatizat și el este cunoscut în țară pentru situația prin care a trecut, nu este, totuși, singurul cetățean român deținut în China.
El atrage, astfel, atenția asupra situației unei românce care se află în acest moment într-un penitenciar din țara comunistă.
„Mai este o persoană întemnițată în China, o fată de 28 de ani. Încerc să găsesc o modalitate de a o aduce acasă. Se află exact în situația în care am fost eu, însă a fost condamnată la 13ani și jumătate de închisoare. Este într-o situație disperată. Personal, cu ea nu am discutat, am discutat cu tatăl ei și încerc acum să să găsesc o să găsesc o modalitate de a o ajuta. Ce se întâmplă? În fiecare seară înainte să adorm, eu o văd pe fata aceasta, pentru că sunt singurul om din din România care poate să aibă habar oarecum de chinurile prin care trece această persoană.
Nu-mi pot imagina prin ceea ce trece pentru că regimul de care ea are parte este mult mai strict și mult mai dur decât regimul de care am avut parte eu. Este într-o altă provincie și acolo nu, nu mai există această… nu se mai respectă regulile așa cum așa cum ar trebui. Suferă îngrozitor și din păcate, instituțiile statului nu au făcut mare lucru pentru ea, în sensul de a de a demara acest proces de repatriere, de transfer, pentru ca să-și continue aici pedeapsa. Nu, bineînțeles, nu vrea să fie eliberată, doar să revină acasă. Așadar, sper că vom putea să ne unim forțele și să o ajutăm”, spune Marius Balo în interviul acordat lui Adrian Artene.
Cine este profesorul român, acuzat că a primit 80 de dolari de la cetăţeni chinezi
Marius Balo este un român care, din profesor universitar reputat, după ce a deținut funcții importante la Beijing, a ajuns să fie deținut într-o închisoare de maximă siguranță din China, țară în lucra din anul 2010, după ce ar fi primit 80 de dolari pentru un contract, fără să știe că acești bani proveneau dintr-o infracțiune.
Cazul lui Marius Balo a fost prezentat în 11 iulie 2019 de avocatul Eugen Iordăchescu care declara într-o conferință de presă că Balo, profesor universitar și antreprenor clujean, se află închis de peste cinci ani într-o închisoare din China unde este chinuit și forțat să lucreze 12 ore pe zi, fiind condamnat la 8 ani pentru o presupusă infracțiune de fraudă contractuală.
Potrivit acestuia, Marius Balo s-a stabilit în China în anul 2010 și a fost angajat ca expert străin în cadrul Grupului de Tehnologie și Educație XinDongFang din Beijing, unde a ocupat funcția de trainer. Din 2013, românul a ocupat postul de profesor la Universitatea Renmin din Beijing.
În octombrie 2019, reprezentanții Ministerului Justiției spuneau că vor depune toate eforturile ca Marius Balo să fie transferat în România pentru a-și ispăși pedeapsa.
În 27 martie 2022, după 2.922 de zile petrecute în spatele gratiilor în China, acesta a ieșit din penitenciar, dar pentru că orașul Shanghai a intrat în lockdown, a trebuit sa mai petreacă aproape o lună într-o cameră de hotel.
Urmărește podcastul integral cu Marius Balo doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene
Vă recomandăm să citiți și: