VIDEO | Metoda de vindecare pe care psihoterapeutul Anca Maftei a identificat-o: „Boala vine ca…”
This browser does not support the video element.
Psihoterapeutul Anca Maftei este invitata lui Adrian Artene la podcast-ul „ALTCEVA”.
Printre altele, ea a vorbit despre experiența sa ca profesionist în acest domeniu. Aceasta vorbește despre o metodă de vindecare la care puține persoane se gândesc.
„Eu propun în primul rând următoarele; propun să renunțăm la ideea de vindecare. Suntem deja perfecți, suntem construiți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, ce avem noi de făcut este să parcurgem niște lecții. Într-adevăr, boala vine ca șansă pentru noi la nivel sufletesc și atunci orice simptom, orice aspect pe care îl întâlnesc în ființa mea sau în alți oameni, nu este acolo decât din iubire. Deci asta se va vedea în toate constelațiile pe care le fac, în toată munca mea. Așa lucrez cu boala, așa lucrez cu simptomul. Cum? Prin acceptarea desăvârșită și totală a ceea ce a scos la suprafață sistemul. Este valabil și pentru simptomele fizice, și pentru simptomele psihologice și pentru orice lucru se întâmplă în viața noastră.
Consider cu toată ființa mea că tot ceea ce se întâmplă în Univers este spre binele suprem al nostru. Și atunci, toată abordarea mea este una a iubirii. Iubesc inclusiv simptomul care a apărut. Da, chiar dacă în primă fază îmi vine să îl resping și zic «de ce am eu boala asta, de ce mi se întâmplă mie», toate astea sunt părți din ființa mea cu care încep să lucrez”, spune aceasta.
Cine este Anca Maftei
Anca Maftei este psihoterapeut IFS, psihoterapeut sistemic, psihoterapeut integrativ, psiholog clinician, hipnoterapeut, facilitator de constelații familiale și sistemice, creator și inventator al metodei de transformare interioară Re-Generation.
Promotoarea unei metode experimentale de psihoterapie, ea vorbește despre puterea iubirii și despre ce căutăm toți, cu adevărat. Metodele propuse de Anca Maftei au fost deja experimentate cu succes de sute de pacienți care și-au găsit astfel alinarea sufletească.
Urmărește podcastul integral cu Anca Maftei doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.