VIDEO | Mona Nicolici spune adevărul după 20 ani de la despărțirea-șoc de Antenă
This browser does not support the video element.
Mona Nicolici a fost una dintre cele mai iubite prezentatoare TV din România. Prezentă în podcastul ALTCEVA, moderat de Adrian Artene, ea a vorbit despre experiența sa la pupitrul Observatorului de la Antena1, dar și despre despărțirea de postul de televiziune care a consacrat-o.
Ea povestește că a demisionat mai ales din cauza stresului și oboselii și că această decizie a fost una cu adevărat dificilă.
„Plecarea mea din m-a marcat din alt punct de vedere. Nu pentru că nu mai eram. Pentru mine n-a fost niciodată important că sunt la televizor. Pentru mine era o meserie. O iubeam atât de mult încât ani de zile am visat, după ce n-a mai fost la televizor, n-a mai fost prezentator. Mă visam în studioul de știri. Mă trezeam noaptea transpirată. Visam că nu reușeam să intru la ora 19:00 punct.
Asta a fost greu pentru mine, însă un moment mai dificil a fost când am vrut să renunț prima dată. De când m-am angajat în Antenă, și eu m-am angajat în Antenă destul de târziu, adică mult după ce s-a lansat, pentru că în prima parte eu am vrut să fiu doar colaborator și a fost decizia mea. Pe principiul că mai bine plec eu când vreau decât să mă dea ei afară. Pentru că n-aveam încredere în mine. Na, era greu să răzbați în lumea aia și a fost momentul în care am am lăsat casetele la ora 1 noaptea pe biroul șefului meu și cu un bilet: «Eu am plecat». Mi-am dat demisia pentru că nu mai puteam, din pricina oboselii, din pricina oboseli, faptului că nimeni nu te ajuta cu nimic.
Învățam singură, era foarte greu, a fost greu la început, în fine, da, a fost frumos și ăla a fost momentul în care am zis că nu-i de mine, gata. A doua zi dimineață trebuia să fi fost pe post, să prezint programul și m-am trezit și am stat și m-am uitat să văd cine intră în locul meu, acolo a fost greu, acolo a fost greu să mă uit, că de fapt lucrurile merg și fără mine, lucrurile merg în continuare”, a povestit ea.
Mona Nicolici, invitată la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene
Figură emblematică în lumea televiziunii din România, Mona Nicolici, a fost invitata lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA de sâmbătă, 2 septembrie.
Cunoscuta prezentatoare de știri a făcut parte din echipa Antenei 1 din 1992 până în anul 2001. Apoi a fost jurnalist și prezentator de știri la B1 TV, pentru ca din 2004 până în 2006 să fie consilier de comunicare al Ministrului Economiei de la acea vreme.
Ulterior, din 2006 și până în 2020 s-a alăturat echipei OMV Petrom, unde a dezvoltat numeroase proiecte de responsabilitate socială.
Timp de 14 ani, cât a condus departamentul de sustenabilitate şi CSR al OMV Petrom, a fost implicată în proiecte precum „Ţara lui Andrei”,” România Meseriaşă” sau” România plantează”.
Începând din 2020 a revenit în media, unde realizează o emisiune la postul de radio Europa FM. Prezentă la ALTCEVA, Mona Nicolici și-a mărturisit regretele profesionale, a vorbit despre ”rivalitatea” cu Andreea Esca și a recunoscut că îi este dor de televiziune.
Urmărește podcastul integral cu Mona Nicolici doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.