VIDEO | Sorin Gadola, fondatorul UNTOLD, a privit moartea în ochi din cauza viciilor
This browser does not support the video element.
Sorin Gadola, unul dintre fondatorii UNTOLD și fiul milionarului clujean, Ştefan Gadola, a mărturisit la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene că a fost aproape de moarte din cauza viciilor sale.
El spune că s-a confruntat cu șapte astfel de episoade, iar acestea i-au arătat că trebuie să își schimbe stilul de viață.
„Pe acel medic care mi-a zis că sunt suspect de cancer gastro-intestinal, era aproape convins că am. Mi-a zis mai târziu, după multe analize, pentru că am petrecut multe zile acolo în spital, că am boală auto-imună la colon și nu mai are ce să-mi facă. La insistențele mele, că am plătit mult acolo și am stat mult și am făcut analize, era după 10 ani obositori în care tot am căutat răspunsuri, el mi-a spus că medicina clasică e limitată, dar și aici pot să zic că a fost un beculeț aprins. OK, trebuia să fac altceva. Și pot să zic că am văzut moartea prin faptul că 10 ani cel puțin am trăit într-o nesiguranță teribilă.
Deci unde te duce mintea, după ce ești bolnav un an și te duci la doctor și ești din ce în ce mai rău, mintea începe și-o ia razna, după mai mulți ani, trăiești într-un haos. 10 sau 11 ani în care, repet, sănătatea se degrada. Deci nu că mai tușeam din când în cân,eram foarte rău. Mintea trăiește într-un iad de deznădejde și din punctul meu de vedere deznădejdea ecel mai mare iad”, povestește el.
Diana și Sorin Gadola, invitați la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene
Sorin Gadola, unul dintre iniţiatorii festivalului UNTOLD, și soția acestuia, Diana, au fost invitații lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA care a fost difuzat sâmbătă, 5 august.
Sorin este fiul omului de afaceri Ştefan Gadola – președintele Energobit, una dintre cele mai importante companii românești din domeniul energiei – cunoscut până nu demult în calitate de co-fondator al Festivalului „Untold” de la Cluj-Napoca. Recunoscut pentru viața sa tumultoasă, Sorin Gadola a decis să se schimbe total în momentul în care a primit un diagnostic crunt din partea medicilor.
Primul lucru pe care l-a făcut după ce a întâlnit-o pe Diana, cea care avea să îi devină soție, a fost să renunțe la anturajul său toxic. Susținut de Diana, el s-a întors cu fața către Dumnezeu, a îmbrățișat credința și, totodată, a început un stil de viață sănătos. Rețeta lui: mișcare zilnică, mâncare sănătoasă și… rugăciuni.