Prima pagină » În opoziție » Andrei Țăranu: „Tabăra FASCISTĂ nu poate obține mai mult de 30%”

Andrei Țăranu: „Tabăra FASCISTĂ nu poate obține mai mult de 30%”

Profesorul de Științe Politice din SNSPA, Andrei Țăranu,  invitat în emisiunea „În Opoziție cu Denise Rifai”, a explicat șansele candidaților la viitoarele alegeri prezidențiale, analizând dinamica dintre coaliția de guvernare și blocul suveranist-extremist. El a evidențiat importanța votului rațional și a reacțiilor din diaspora. Urmăriți aici, integral, emisiunea „În opoziție cu Denise Rifai”.

Andrei Țăranu a subliniat că, deși voturile din trecut pentru candidații antisistem au fost percepute ca fiind împotriva clasei politice, ele au avut o componentă rațională semnificativă. Acest tip de alegere ar putea juca un rol important și la următoarele alegeri.

„Astăzi, cele mai multe șanse le are Călin Georgescu, probabil din 4 mai cele mai multe șanse le va avea candidatul coaliției. Votul rațional este foarte important în România. Au fost multe voturi raționale care s-au dus înspre domnul Geoană și înspre Cristian Diaconescu, pe principiul competenței. Nu vor mai candida, iar voturile astea se vor duce înspre acel candidat”, a spus Andrei Țăranu.

Limitele taberei extremiste

Profesorul consideră că blocul suveranist-extremist are limite electorale clare și nu poate obține o majoritate semnificativă.

„Până la urmă, tabăra fascistă nu poate obține mai mult de 30%. Au obținut undeva la 32,8% în alegerile parlamentare, pe care le putem considera un fel de sondaj de opinie, doar că acest sondaj nu va rămâne până în iunie. Se vor dezechilibra foarte multe lucruri până atunci”, a explicat Andrei Țăranu.

Diaspora, un factor decisiv în schimbarea trendului

Andrei Țăranu a remarcat cum diaspora a jucat un rol crucial în reconfigurarea percepțiilor, temându-se de consecințele unei guvernări suveraniste.

„Mulți dintre cei care l-au votat hipnotizați pe Călin Georgescu între timp s-au speriat. Au realizat că România ar putea fi scoasă din Uniunea Europeană, iar ei ar trebui să se întoarcă în țară, ceea ce nu își doresc”, a declarat Andrei Țăranu.

 

Emisiunea „În Opoziție cu Denise Rifai” o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul.

Bianca este absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism. A debutat în carieră pe ... vezi toate articolele