Dan Bittman, despre Vladimir PUTIN: „Nu îl cunosc și nici nu vreau”
This browser does not support the video element.
Într-o apariție recentă la emisiunea Dan Diaconescu Direct, Dan Bittman a rememorat un turneu din 1989 în Uniunea Sovietică, organizat de regimul comunist. Totodată, solistul Holograf a evitat să își exprime o opinie clară despre Vladimir Putin. Urmăriți aici emisiunea integrală.
Dan Bittman, solistul trupei Holograf, a povestit în cadrul emisiunii despre un turneu organizat în anul 1989 în Uniunea Sovietică, unde artiștii români au fost trimiși de regimul comunist să organizeze spectacole.
„Ne-au dus comuniștii noștri, că se lăudau cu noi. Am avut 10 spectacole și nu reușeam să cântăm nicăieri. Ajungeam acolo și ni se spunea: «Ne pare rău, n-au venit instrumentele». Ne plăteau, dar nu am ținut niciun spectacol”, a rememorat artistul.
Incidentul de la Moscova și un mesaj emoționant
Cea mai tensionată situație s-a petrecut la Moscova, unde, în timpul unui concert, un spectator român a ridicat un steag tricolor, provocând reacții neașteptate din partea oficialităților.
„Se ridică un român de-al nostru, moldovean, cu steagul României, când noi cântam «Singur pe drum». El striga: «Dane, nu ești singur!». Atunci, ambasadorul nostru, al lor, toți au ieșit din sală”, a povestit Bittman.
Poziția lui Bittman despre Rusia și Vladimir Putin
Întrebat despre actuala situație geopolitică și despre Vladimir Putin, Dan Bittman a evitat să își exprime o opinie tranșantă, considerând subiectul unul sensibil. El a subliniat că nu are nicio legătură cu președintele rus și că nu dorește să comenteze prea mult.
„Nu-l cunosc, nici nu vreau, să fie sănătos. Dacă zic că e bun, mă înjură unii, dacă zic că e rău, vin alții. Omul își iubește poporul lui”, a declarat artistul.