Prima pagină » Emisiuni » Doru Bușcu: „Băi, Băsescu ăsta ce bine le zice, dacă e tăticul tâlharilor…”

Doru Bușcu: „Băi, Băsescu ăsta ce bine le zice, dacă e tăticul tâlharilor…”

Traian Băsescu este îndreptățit să se pronunțe în cazul posibilelor fraudări ale alegerilor din 2025 și a controlului politic al Justiției, consideră Doru Bușcu, la Ai Aflat cu Ionuț Cristache. Fostul președinte are toată expertiza în aceste cazuri, fiind el însuși promotor și beneficiar al acestor practici politice, apreciază analistul.

Ăsta este un conspect din presa care a criticat foarte legitim tot ceea ce enunță Băsescu acolo. Faptele s-au petrecut. Presa, mai mult sau mai puțin independentă, a scris critic despre ea. A criticat alegerile, a criticat rearajarea alegerilor, suprapunerea, tot ce s-a întâmplat. Ca un organism, să spunem, aproape autonom, presa și-a făcut datoria în perioada asta. Băsescu le-a adunat, sigur, și scrie și el.

Aranjarea și rearanjarea proceselor electorale prin asocierea referendumului, suprapunerea cu anumite alegeri sunt, incontestabil, specialitatea lui, crede Bușcu.

S-a trezit acuma la spartul târgului să spună și el lucrurile astea. El este rezultatul poate, a acestor practici de fraudare. Poate în două rânduri, ne amintim ce s-a întâmplat în 2000.

Aranjarea și rearanjarea proceselor electorale prin asocierea referendumului, suprapunerea cu anumite alegeri sunt, incontestabil, specialitatea lui și, să spun așa, proceduri inaugurate de el. Da. Din punctul ăsta de vedere, ai putea să spui că vorbește în cunoștință de cauză, iar faptul că, pun ghilimele de rigoare, un criminal își de cu părerea despre crimă asta nu-l scoate din situația penală. Ce spune în esență este adevărat, încă o dată, pentru că este o înșiruire a argumentelor și a criticilor aduse de presă.

În calitate de turnător al Securității, Traian Băsescu știe exact cum se fac lucrurile.

Având în vedere că sunt un fost turător al Securității, deci știu aceste lucruri, ce înseamnă denunțurile. Așa, sunt un om care a abuzat de putere, sunt un om care a instrumentat justiția și sunt un om care a beneficiat de fraudarea alegerilor. Credeți-mă, pentru că fiind toate aceste lucruri, ceea ce spun eu are îndreptățire, conține experiența mea de viață. Și atunci nu mai ai de ales, băi, Băsescu ăsta, ce bine le zice dacă e tăticul tâlharilor… Sigur că ceea ce spune despre tâlhării este adevărat, subliniază Doru Bușcu.

Emisiunea integral aici.

Citiți și: Traian Băsescu anunță dezvăluiri despre „falsificarea alegerilor”: De la alegerile din 2009 la Paris și referendumul din 2012 la alegerile din 2024

Recomandarea video

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Cum îți pot afecta căștile sănătatea auzului și ce poți face pentru a te proteja