Consultantul în comunicare Dragoș Bucurenci a fost invitatul emisiunii „Înapoi în viitor cu Andreea Perminova”. Printre altele, el a vorbit despre copilăria sa, mentorii săi, dar și despre dorința pe care o avea în adolescență, aceea de a deveni preot.
Bucurenci povestește că nu poate spune că a avut o copilărie fericită.
„Eu n-am avut o copilărie spre care mă întorc cu foarte mare plăcere. Mă îndoiesc că cei mai mulți oameni au avut așa ceva, cred că oamenii care vorbesc despre o copilărie fericită de cele mai multe ori post-raționalizează niște traume. Îi invidiez pe cei care chiar pot spune că au avut o copilărie fericită. Mi-e greu să cred că în anii ’80 în România foarte mulți părinți mai aveau timp să și investească cu adevărat în parenting. În cazul meu nu a fost nimic special, dar nici nimic de care să îmi aduc aminte cu foarte mare plăcere.
De ce îmi aduc aminte întotdeauna este că îmi doream să mă fac mare. Pe mine copilăria m-a obosit, m-a plictisit, m-a sâcâit, mi-am dorit să scap odată de ea și să pot să ajung să fac lucruri, să iau decizii pe cont propriu.
Eu aveam note bune și niște performanțe școlare, mergeam pe la concursuri, pe la olimpiade, dar ai mei nu păreau foarte interesați de chestia asta. Ceea ce acum mă bucură, pentru că nu am ajuns un om care să alerge după genul acesta de recunoașteri formale, așa că într-a cincea am luat cumva o decizie să nu mă mai intereseze notele foarte tare, am continuat să învăț la materiile care mă pasionau, nu și la celelalte, și am ajuns această combinație de olimpic cu corigențe”, a povestit Dragoș Bucurenci.
Acesta a vorbit și despre modelele pe care le-a avut în copilărie.
„Persoanele formative în copilăria mea au venit din zona asta a educației formale, a fost o profesoară de matematică, Florica Banu, care s-a stins între timp, un profesor de filosofie, Gabriel Săndoiu și mai târziu, spre finalul adolescenței, scriitoarea și etnoloaga Irina Nicolau. Eu întotdeauna am căutat mentori în jurul meu, poate și din cauză că nu am primit lucrul ăsta de la catedră sau din familie și cred cu tărie că ne formăm în viață prin oamenii pe care îi admirăm, cred că admirația este una dintre cele mai de căpătâi însușiri umane”, a spus el.
Bucurenci și-a amintit și de perioada în care, spre finalul liceului, a făcut voluntariat la „Salvați Copiii”. El spune că acel moment a fost unul foarte important, pentru că a realizat că, de fapt, avea mult mai multe decât credea, în comparație cu cei care chiar nu au nimic.
„Am făcut voluntariat la Salvați Copiii, a fost o șansă nesperată, a venit Nina Cugler, care pe atunci era coordonatoarea programului, eu habar n-aveam ce înseamnă voluntariatul, dar când am aflat că avem încă o scuză ca să chiulim de la școală am zis da. Pe vremea aia scuza mea principală erau olimpiadele, ăsta era motivul pentru care mă duceam la ele. Dacă mergeai la olimpiadă puteai să chiulești înainte zile în șir, pretinzând că trebuie să te pregătești. La Salvați Copiii am făcut voluntariat, voluntariat care n-a avut niciun efect sau aproape niciun efect benefic, cred, pentru adevărații săi beneficiari, niște copii abandonați de la o casă de copii de la marginea Bucureștiului, din Bucureștii Noi.
Dar cred că a avut un efect extraordinar de formativ asupra noastră, a voluntarilor. Mie mi-a deschis ochii foarte tare despre realitățile sociale ale României. Eu până atunci crescusem convins că vin dintr-o familie mai degrabă modestă, că ai mei n-au avut niciodată destul și că mereu am avut mai puțin decât colegii mei de clasă, iar acolo am înțeles că, de fapt, eu făceam parte din pătura de mijloc și că diferențele astea dintre mine și colegii mei de clasă de la școala mea bună din centru erau irelevante raportate la ce nu avea cu adevărat un copil sărac. E o lecție pe care am dus-o mai departe cu mine, aceea că, în viață, dacă vrei să te recentrezi și să apreciezi cu adevărat ceea ce ai, este foarte bine să te uiți la cei care au mult mai puțin decât tine”, povestește Bucurenci.
În perioada liceului, Dragoș a cochetat cu ideea de a deveni preot, fiind copil de altar, dar odată ce a început să aprofundeze teologia a ajuns la concluzia că practicile bisericești actuale nu mai au nicio legătură cu biserica întemeiată de apostoli.
„M-a bântuit această chestie, probabil în căutările de mentori, de personaje formative puternice și la 14 ani mi-am dorit să mă fac preot, în sensul că am fost copil de altar două veri la rând la Lerești, numai că eu cum am tendința să fac lucrurile astea temeinic, am început să citesc teologie, luam din cărțile de acolo și aici s-au rupt un pic lucrurile (…) Este fascinant să vezi și nu îți trebuie prea multă inteligență ca să sesizezi că biserica creștin-ortodoxă de astăzi nu mai are absolut, dar absolut nicio legătură cu biserica întemeiată de apostolii aleși de Iisus Hristos.
E o diferență frapantă. Și de-acolo mi s-a rupt filmul. Dar am continuat să citesc literatură religioasă și să am un mare respect pentru toți oamenii care-și poartă credința cu sinceritate și cu căldură față de semenii lor. Nu am la fel de multă înțelegere față de cei care folosesc credința ca instrument de ură, pentru a dezbina comunități, pentru a-i stigmatiza și a-i răni pe semenii lor. Mă consider un agnostic”, a mai spus Dragoș Bucurenci.
Emisiunea „Înapoi în viitor cu Andreea Perminova” este difuzată pe platforma csid.ro – aparținând Gândul Media Network – pe pagina de Facebook CSID și, de asemenea, pe canalul de YouTube al publicației csid.ro. Andreea Perminova a lucrat în trecut ca prezentatoare TV la Antena 3 și Aleph News.
Cu un portofoliu divers de produse de la site-uri la produse video de succes precum: Marius Tucă Show, Față în față cu Ion Cristoiu, Cu Gândul la București, Prosport LIVE, Prosport NEWS şi CSID LIVE, Grupul Gândul reuşeşte să acopere o paletă largă de interese editoriale care au drept focus central cititorul român de presă. Conţinutul furnizat respectă cele mai înalte standarde editoriale si asigură o gamă largă de profunzime şi analiză.
Urmăriți emisiunea integrală „Înapoi în viitor cu Andreea Perminova”, de vineri, 30 septembrie.