Emeric Imre: „Întotdeauna luam 1 la teze. Se convingeau că știam și apoi mai puneau un 0”
This browser does not support the video element.
Săptămâna aceasta, podcastul de muzică folk și poezie a fost despre Emeric Imre.
Cine e el? De unde a pornit povestea lui atât de frumoasă, cu cântece pe care orice îndrăgostit le știe, le fredonează: „Te-aș cere-napoi, însă n-am cui te cere/Și restul e numai Chopin și tăcere…”, „Astfel, după tine, se încheie toate/trag oblonul negru la fereastra mea,/nu mai vreau decepții, vreau seninătate,/nu mai vreau iubire, voi abandona”, „Și te iubesc cu milă și cu groază,/tot ce-i al tău mi se cuvine mie,/ca un nebun de alb ce capturează/regina neagră pentru veșnicie…”
A știut să-și aleagă poeziile, a știut să compună capodopere pentru muzica folk românească. Își face vreme să vorbim, să ne dea voie să intrăm în viața sa, în secretele din spatele unei cariere în continuă creștere. Emeric Imre! Nebunul de alb!
„Joc șah de la 5 ani. Încă de dinainte de a mă apuca de chitară. Fiind pasionat de istorie, întotdeauna luam 1 în teză. Colegii scriau două-trei pagini. Eu scriam 15-16 pagini și cuvânt cu cuvânt din carte. Mă chema (n.r. profesorul), îmi zicea „1, ai copiat cuvânt cu cuvânt”, și ziceam „nu, eu așa învăț”. Mă chema la tablă și îi spuneam „verificați-mă”, scriam tot așa cuvânt cu cuvânt, și-mi mai puneau un 0 pe urmă”, a spus Emeric Imre în cadrul podcast-ului „Ai vreme să vorbim, cu Ana Maria Păunescu”.