Horia Tecău este invitatul Irinei Fetecău la „Așa-i în tenis”! Totul despre unul dintre cei mai buni jucători ai României | Prima parte
Irina Fetecău, jucătoarea română de tenis care a debutat în lumea presei ca gazdă a emisiunii „Așa-i în tenis” îl va avea ca invitat pe Horia Tecău (38 de ani), unul dintre cei mai importanți jucători ai României din ultimii ani.
Horia Tecău este invitatul Irinei Fetecău la „Așa-i în tenis”! Totul despre cariera și viața unuia dintre cei mai buni jucători pe care i-a avut România în ultimii ani
Ediția cu Horia Tecău a emisiunii „Așa-i în tenis” va fi difuzată miercuri, 14 iunie, la ora 19:00, pe canalul de YouTube ProSport și pe pagina de Facebook ProSport.
Printre principalele subiecte de discuție în prima parte a ediției vor fi cariera celui mai important jucător de tenis al României în ultimii ani, copiii care vor să practice acest sport, dar Horia Tecău va vorbi și despre dedesubturile „sportului alb”.
Așteptăm comentariile voastre, dar și mesajele pentru Irina Fetecău, pe YouTube și Facebook!
Cea de-a doua parte a ediției cu Horia Tecău va fi difuzată miercuri, 28 iunie, de la ora 19:00.
Irina Fetecău și-a făcut în forță debutul în lumea presei de sport, călcându-i astfel pe urme tatălui său, Adrian Fetecău, cunoscutul jurnalist de radio. Sportiva l-a avut invitat în prima ediție pe George Cosac, președintele Federației Române de Tenis.
Sportiva nu spune adio tenisului, ci va jongla printre turnee și se va alătura astfel echipei ProSport. Va fi gazda emisiunii „Așa-i în tenis” și va avea invitați de seamă din cadrul „sportului alb” și nu numai.