Ileana Șipoteanu, mărturisiri emoționante: „Plângeam de fiecare dată când cântam acea melodie…”

Publicat: 27 10. 2024, 17:00

This browser does not support the video element.

„Mă voi gândi la tine”, o altă piesă fabuloasă care ne-a încântat existența și continuă să o facă, melodie a cărei mesaj rămâne actual indiferent de vârsta pe care o are auditorul. Glasul care i-a dat viață îi aparține Ilenei Șipoteanu, o doamnă absolută a scenei muzicale românești. Artista a fost invitată la podcast-ul „Altceva cu Adrian Artene”, unde a vorbit inclusiv despre șlagărul care i-a produs cea mai mare emoție.

Un produs finit foarte bun este șlagărul „Mă voi gândi la tine”, a remarcat Adrian Artene, gazda podcastului „Altceva”.

„A fost prima mea melodie pe care am înregistrat-o.

Am venit după o tristețe, pentru că… mă rog…mă gândeam la cineva și aveam un fond de tristețe.

Atunci lucrurile au decurs firesc. Plângeam de fiecare dată când cântam acea melodie și nu mi-a fost ușor”, a mărturisit Ileana Șipoteanu, vizibil emoționată.

Ileana Șipoteanu, vocea de neegalat de pe scena românească

Întreaga ei poveste de viață în care a cântat cu și din dragoste a putut fi ascultată în cel mai nou episod de podcast „Altceva cu Adrian Artene”, episod care a avut premiera pe canalul oficial de youtube, sâmbătă, 25 noiembrie, la ora 19:00.

Cu eleganța și gingășia cu care și-a obișnuit publicului în cei peste 40 de ani de activitate artistică, Ileana Șipoteanu i s-a destăinuit lui Adrian Artene care, prin talentul său de intervievator, a reușit să pătrundă în cele mai intime trăiri pe care artista le-a experimentat de-a lungul minunatei sale existențe.

Doamna cântecului de dragoste a adus în fața publicului povești spuse, dar și nespuse, exclusivități, și dorințe despre care, poate, nu a povestit vreodată până acum.

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletului.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de FacebookInstagramTik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.