ÎNAPOI ÎN VIITOR | Răzvan Petrovici: „La 22 de ani am pierdut tot ce am construit și m-am apucat de bișniță în Turcia”
This browser does not support the video element.
Omul de afaceri Răzvan Petrovici a fost invitatul emisiunii ,,Înapoi în viitor cu Andreea Perminova’’, difuzată vineri, 7 octombrie, de la ora 19.00. Acesta a vorbit inclusiv despre lecțiile primite de la părinți, dar și despre primii săi pași ca antreprenor și despre anii de „bișniță” în Turcia.
În copilărie tata mi-a spus că nu am ce căuta acasă bătut
Omul de afaceri povestește scena în care, atunci când avea 5-6 ani, s-a răfuit pe stradă cu copii de vârsta lui, după care s-a dus să se plângă tatălui că primise bătaie.
„M-am plâns și eu că m-au ciufulit copiii pe stradă. Întrebarea lui a fost: cine sunt copii respectivi. Când a auzit că erau de vârsta mea am primit o palmă de m-am dus de-a berbeleacul pe scări și mi s-a spus că eu acasă bătut nu am ce căuta. Asta a fost cred că prima lecție care mi-a definit viitorul. Ambii părinți mi-au fost sursă de inspirație. M-au introdus la Centrocoop, asta după ce am căzut cu brio la Medicină după ce am făcut mate-fizică la Liceul Mihai Viteazu”, spune Petrovici.
Cum a trăit Răzvan Petrovici Revoluția
„Pe vremea aceea, dacă nu munceai 6 luni de zile erai acuzat de parazitism social, așa că primul lucru pe care l-a făcut tata după ce am picat la facultate a fost să mă trimită pe un strung. Nu-ți imagina că m-a trimis în niște condiții extraordinar de grele. Dar suficient de grele cât să mă murdăresc pe mâini. Ceea ce mi-a compromis viața personală într-un mare fel drept pentru care am luat decizia că trebuie să schimb ceva, m-am dus la Politehnică în toamnă, m-am agățat de ultimele locuri ca de coada avionului și am reușit să ies inginer chimist”.
„Am avut o susținere limitată, dar suficientă să am o poziție bună în Centroocop, unde am stat 5 ani și acolo m-a prins și Revoluția. Primul meu șef în Centrocoop a fost regretatul general Gioni Popescu. Puțini știu că eu chiar am, participat la Revoluție. N-am făcut-o împotriva convingerilor mele comuniste, pe care le am și azi – și a nu se confunda comunismul cu bolșevismul – ci pentru că simțeam că e o dictatură care oprimă viața socială”, spune omul de afaceri.
Afacerile anilor 90 – de la bișniță în Turcia la lanțuri de retail
„Antreprenoriatul îl ai în sânge, sunt a 5-a generație de negustori. După Revoluție am făcut ce face orice om care rămâne fără serviciu: bișniță în Turcia. Am luat-o de la zero după ce m-am dat demisia din service-ul auto pe care îl construisem. La 22 de ani faci primii bani, îi cheltuiești imediat, te duci să faci alții. În 1991 am făcut prima firmă cu afacere în retail. După care am avut o mare șansă să am operațiuni economice care să-mi creeze capital”, povestește Petrovici.
Pe Virgil Măgureanu, fost șef al serviciilor secrete, l-a cunoscut în 1999, când nu mai era deja directorul SRI, spune omul de afaceri, în interviul acordat CSID.RO, iar acesta i-a devenit ulterior naș.