Marius Florea Vizante, despre cum să trăiește o VIAȚĂ cu și din UMOR, în EXCLUSIVITATE,  la Altceva cu Adrian Artene

Publicat: 16 08. 2024, 09:56

Povestea „Altceva cu Adrian Artene” , din această săptămână, pune semnul exclamării pe UMOR și invită comunitatea să afle despre un destin pe care, fără exagerări, umorul l-a salvat. Așadar, de data aceasta, invitatul lui Adrian Artene este actorul Marius Florea Vizante, iar discuția lor va avea premiera pe Youtube, sâmbătă, începând cu ora 19:00.

Actorul, care pe 12 august a împlinit 56 de ani, își amintește în timpul discuției cu jurnalistul despre începuturile sale în arta teatrală, despre cumpene, dar și despre realizări, despre oamenii care i-au fost alături și nu încetează să le fie recunoscători părinților lui pentru cariera pe care o are astăzi.

Despre Marius Florea Vizante s-au spus și s-au scris multe, însă înainte să vă invităm să-l urmăriți în discuția cu Adrian Artene, ne-ar plăcea să aflați ce au de spus, la adresa actorului, 3 personalități cu un cuvânt greu atunci când vine vorba despre activitatea teatrală, dar și cea cinematografică din România.

„Vizante e omul care face un copil, își cumpără apartament și creează rolul vieții lui în timpul cât trag eu aer în piept să strig «Motor!».”

—Nae Caranfil

„Unul dintre cei mai străluciți studenți pe care i-am avut este în acest moment un actor complet, original și căruia îi prevăd un mare viitor.”

—Gelu Colceag

„E un actor cu o candoare a talentului deosebită și ar fi păcat să și-o irosească din cauza nerăbdării.”

—Magdalena Boiangiu, critic de teatru

Așadar, sâmbătă, 17 august, Adrian Artene față în față cu Marius Florea Vizante, o discuție care merită să fie trecută la favorite în playlistul nostrum, al tuturor.

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletului.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de FacebookInstagramTik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.