Adrian Năstase: „Nivelul de educație al palestinienilor este extrem de ridicat. ONU i-a sprijinit foarte mult”

Publicat: 16 10. 2023, 23:28

This browser does not support the video element.

Adrian Năstase, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Foarte mulți palestinieni au ajuns să aibă diverse funcții de conducere, spune acesta. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„Există o diferență destul de mare între organizațiile din statele europene și cele din SUA. Statele Unite au sprijinit Israelul cu sume foarte mari. Revenind la ceea ce s-a întâmplat în 1947-1948, palestinienii refugiați au pierdut, se spune, aproximativ 300 de miliarde de dolari (bunuri, proprietăți, terenuri ș.a.m.d.) Ostilitatea este imensă. Dacă ne uităm și la cei care sunt astăzi în Fâșia Gaza, jumătate dintre ei sunt refugiați. În Israel avem cam jumătate din numărul de palestinieni (2 milioane în Gaza, 3 milioane în Cisiordania și 2 milioane în Israel)”, a declarat Adrian Năstase.

Conform acestuia, mulți palestinieni au ajuns să aibă niște poziții foarte înalte, iar asta în diverse țări ale lumii.

„Prin anii ’60-’70, ONU i-a sprijinit foarte mult. A dat burse și în România. Nivelul de educație pentru palestinieni este extrem de ridicat. În Fâșia Gaza avem o zonă de contact unde se așteaptă deschiderea barierei, dar trebuie să ținem seama de faptul că palestinienii refugiați au creat foarte multe probleme în Iordania sau în Egipt. La un moment dat, au vrut să răstoarne guvernul din Iordania.

Israelienii au o mare problemă de securitate, pentru că sunt înconjurați de ostilitate din partea țărilor arabe. Încearcă să-și extindă teritoriul și să-și păstreze un anumit monopol asupra armamentului nuclear și de aceea, spre exemplu, îi deranjează foarte tare ce s-a întâmplat în Iran (încercarea de a dobândi arma nucleară). Toată nebunia asta se desfășoară în niște condiții în care americanii au vrut să fugă de Orientul Mijlociu. Au vrut să lase Orientul Mijlociu, crezând că lucrurile s-au mai liniștit”, a precizat fostul premier al României.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”