Adrian Năstase: „Trebuie să ne întoarcem către normalitate, indiferent ce au DECIS acum alegătorii”
This browser does not support the video element.
Într-o ediție transmisă live de Gândul, Adrian Năstase, fostul premier al României, a declarat că formarea unei majorități parlamentare între PSD, PNL, UDMR și minorități ar fi cea mai rezonabilă soluție în contextul actual, subliniind necesitatea refacerii relației dintre PNL și PSD după alegerile prezidențiale. El a criticat alianțele politice pe care le consideră toxice pentru România. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Adrian Năstase a subliniat că formarea unei majorități parlamentare este esențială pentru stabilitatea României, sugerând o colaborare între PSD, PNL, UDMR și minorități. El consideră că această alianță ar reprezenta cea mai rezonabilă opțiune în contextul actual, în ciuda provocărilor generate de sprijinul PNL pentru candidatul Elena Lasconi. Năstase a menționat că, după alegerile prezidențiale, PNL ar trebui să revină la o relație mai apropiată cu PSD, având în vedere schimbările în conducerea liberalilor.
„Da, PSD, PNL și UDMR și cu minoritățile, deci ei pot să formeze o majoritate. Cred că ar fi varianta cea mai rezonabilă dintre cele rele pe care le avem în momentul de față. Deci cred că ar trebui lucrat pentru așa ceva. Și aici sigur este o problemă legată de PNL, care prin Bolojan s-a grăbit să anunțe un un sprijin pentru pentru Lasconi. Dar în ceea ce privește situația de după alegerile prezidențiale, probabil că vor trebui să revină la varianta aceasta pe care o sugerăm încă de de acum ceva timp, și anume refacerea unei relații cu PSD-ul, mai ales că s-au schimbat și unii dintre liderii de la PNL.”, spune Năstase.
Trebuie să revenim la normalitate
În același timp, Năstase a criticat grupurile politice pe care le consideră influențate de interese externe, pe care le consideră toxice pentru România. Năstase a avertizat că nu este vorba doar despre o alegere între orientările estice sau vestice, ci despre riscurile asociate cu o aventură politică care ar putea avea consecințe grave pentru viitorul țării.
„Până la urmă este vorba de același grup, slugile lui Soros și sforarii lui Băsescu, pe care în mod evident eu n-am cum să-l sprijin și pe care îl consider extrem de toxic pentru România, s-a văzut lucrul ăsta foarte clar. Nu este absolut riscant și eu cred ca oamenii să aibă înțelepciunea necesară de a înțelege că nu este vorba de drumul spre est sau spre vest, ci este vorba de riscul de a merge în într-o aventură, într-un experiment extrem de periculos pentru România.”, a declarat Năstase.
Adrian Năstase a subliniat necesitatea revenirii la normalitate. El a propus formarea unei echipe guvernamentale capabile să facă față crizelor viitoare, cu un prim-ministru competent.
„Și, cred eu, cred că trebuie să ne întoarcem încet-încet spre normalitate. Și calea aceasta poate să însemne dincolo de ceea ce au decis acum alegătorii, și anume finala aceasta între cei doi. Pasul următor va fi, după părerea mea, formarea unei echipe guvernamentale pe varianta de care spuneam mai înainte, cu un prim-ministru care să fie capabil să rezolve crizele care vor veni.”, a afirmat Năstase.
Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”