Adrian Năstase: „Uniunea Europeană are nevoie de o reformă, de un mecanism mult mai serios”
This browser does not support the video element.
Adrian Năstase, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Uniunea Europeană riscă să își piardă rolul pe piața mondială, consideră acesta. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
„Parlamentul European este o structură excentrică și trebuie să i se schimbe rolul. Părerea mea este că Parlamentul European a devenit un fel de laborator de încercare, de testare pentru tot felul de nebunii. Oamenii de acolo nu mai au obiectul muncii și își imaginează tot felul povești, le preiau dintr-o anumită zonă, vin cu ele și după apare un fel de acidă acceptare la nivel public, jena de a fi împotriva Uniunii Europene ș.a.m.d.”, a declarat Adrian Năstase.
Năstase: „UE nu mai are un rol semnificativ nici în Asia, nici în Africa, nici în Orientul Mijlociu”
„Uniunea Europeană are nevoie, într-adevăr, de o reformă. Are nevoie de un mecanism care să fie mult mai serios. În caz contrat, cu toate aceste încercări, cu aceste povești care ocupă timpul de dezbatere, care ne trimit în direcție absolut aberante, Europa își va pierde rolul său pe piața globală. În momentul de față, UE nu mai are un rol semnificativ nici în Asia, nici în Africa, nici în Orientul Mijlociu. Uniunea Europeană nu mai are liderii de altădată. Calitatea liderilor a scăzut foarte mult la nivelul Europei. Nu există suficientă rigoare, nu vreau să folosesc un alt cuvânt”, a mai spus fostul premier al României, în emisiunea ”Marius Tucă Show”.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”