Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Adrian Severin: „Europa vrea să revitalizeze economia prin industria MILITARĂ”

Adrian Severin: „Europa vrea să revitalizeze economia prin industria MILITARĂ”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Adrian Severin a făcut declarații tranșante, susținând că rețeaua oligarhică care influențează politicile internaționale nu mai este concentrată în SUA, ci își mută centrul de comandă. El a afirmat că parteneriatul dintre România și Statele Unite este compromis și că liderii europeni susțin continuarea războiului pentru a gestiona criza economică internă. Urmăreste aici, integral, emisiunea Marius Tucă Show.

Adrian Severin a subliniat că administrația Biden nu mai reprezintă statul suveran american, ceea ce afectează relațiile internaționale, inclusiv pe cele ale României. El consideră că influența globală se reconfigurează, iar țara noastră riscă să fie marginalizată în acest context.

„Până acum, în America, sub administrația Biden era centru de comandă. Centrul ăsta de comandă se mută acum în America, iar noi rămânem, ca să zic așa, în offside, pentru că noi discutam cu statul suveran american, care nu mai este reprezentat în administrație.”

Liderii europeni și perpetuarea conflictului

Potrivit fostului europarlamentar, liderii europeni nu susțin războiul din convingere, ci dintr-o necesitate economică. Ei folosesc retorica militaristă pentru a acoperi problemele de popularitate și pentru a menține complexul militar-industrial funcțional. Această strategie ar putea avea efecte periculoase asupra viitorului Europei.

„Europenii doresc să mențină acest război pentru că nu mai pot ieși din criza economică internă și încearcă să revitalizeze economia prin revitalizarea complexului militar-industrial, în care trebuie băgați bani și sunt banii cetățenilor europeni.”

Consecințele asupra drepturilor cetățenești

Adrian Severin avertizează că prelungirea conflictului nu doar că servește intereselor economice, dar poate fi și un pretext pentru reducerea drepturilor și libertăților cetățenilor europeni. În România, această tendință este deja vizibilă, autoritățile invocând motive de securitate națională.

„Este posibilitatea de a reduce drepturile și libertățile cetățenești, cum se întâmplă deja în România. Pentru că, vezi doamne, de dragul securități, în condiții de război, noi trebuie să fim mai limitați.”

 

Bianca este absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism. A debutat în carieră pe ... vezi toate articolele