Alexandru Rafila dezvăluie LIMITĂRILE sistemului de sănătate din România: „Nu sunt date de investiții / Vom avea ZECI de spitale”

Publicat: 20 08. 2024, 16:45

This browser does not support the video element.

Într-o ediție transmisă live de Gândul, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a expus viziunea privind dezvoltarea infrastructurii de sănătate din România, dar și limitările existente. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Ministrul Sănătății a detaliat planurile pentru construirea și integrarea a zeci de spitale noi, subliniind importanța acestei inițiative și pentru consolidarea resursei umane în domeniu.

Alexandru Rafila: „Vom avea zeci de spitale noi”

Una dintre principalele direcții enunțate de Rafila este construcția și inaugurarea primelor spitale regionale din România în anul următor.

„Vom avea zeci de spitale noi. Anul viitor să știți că o să dăm în folosință primele spitale din România. O să avem spitale regionale. E clar că noi trebuie să facem în așa fel încât să-i pregătim pe oameni să lucreze în spitalele astea și să-i stabilizăm în România”, spune ministrul.

Provocări legate de resursa umană

Un aspect critic al acestui proiect este asigurarea resursei umane necesare pentru funcționarea noilor spitale. Ministrul a recunoscut că, deși investițiile în infrastructură sunt esențiale, limita reală a sistemului de sănătate este dată de disponibilitatea și pregătirea personalului medical.

„Există exemple în țări din Africa, de exemplu, care au construit niște rețele de spitale și se uită la ele. Nu au personal medical”, adaugă Rafila.

Personalul necesar pentru noile spitale regionale, cum ar fi cele din Iași, Craiova și Cluj, va fi preluat în mare parte din rândul angajaților actualelor spitale județene de urgență.

„Probabil suntem pe primul loc sau printre primele locuri din Europa raportat la numărul de paturi de spital de spitalizare continuă, raportat la populație. Avem cred că peste 120.000 de paturi de spital în România în momentul de față”, continuă ministrul.

Alexandru Rafila: „În Europa, serviciile de spitalizare continuă se reduc foarte rapid”

Un alt aspect important menționat de Rafila este schimbarea tendințelor în spitalizare. În Europa, se observă o scădere a serviciilor de spitalizare continuă, înlocuite treptat de spitalizarea de zi și serviciile ambulatorii.

„În Europa, serviciile de spitalizare continuă se reduc foarte rapid. Deci acea idee că te duci la spital unde stai 2 săptămâni și îți faci toate analizele și primești un tratament începe să dispară și mergem spre o zonă în care serviciile de spitalizare de zi sau serviciile ambulatorii înlocuiesc spitalizarea continuă pentru că avem alte metode de investigații, alte metode de tratament și trebuie să existe și sustenabilitatea financiară a sistemului”, explică Alexandru Rafila.

Rolul universităților de medicină

Pe lângă extinderea infrastructurii, Rafila a subliniat importanța colaborării cu universitățile de medicină pentru pregătirea viitorilor medici.

„Universitățile de medicină, când aceste spitale vor prinde contur, vor crea posibilitatea de pregătire, de training pentru tinerii specialiști ca să poată să lucreze în aceste spitale”, conchide ministrul.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”