Alexandru Rafila: „România a cumpărat 60 de milioane de vaccinuri anti-COVID. Avem de plătit sute de milioane de euro”
This browser does not support the video element.
Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Ministrul Sănătății confirmă că România are de plătit sute de milioane de euro, pentru că s-au cumpărat 60 de milioane de vaccinuri anti-COVID. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
„COVID-ul nu mai vine, pentru că el este deja. România a cumpărat 60 de milioane de vaccinuri anti-COVID. O mare parte din ele nu le-am luat. Nu le-am plătit, dar trebuie să găsim o soluție, pentru că există un contract între Comisia Europeană și companiile de vaccin.
O să vedem care este soluție. Avem de plătit sute de milioane de euro. Este o cifră enormă. Noi am cumpărat doar 3 milioane de doze anul trecut, pentru că se schimbase tulpina. Am luat 3 milioane, pentru că aceasta era condiția din contract ca să primim vaccinul cu noua tulpină.
Noi ne-am oprit, dar ar trebui să mai cumpărăm în total, doar de la compania Pfizer, conform contractului existent, aproape 28 de milioane”, a spus Alexandru Rafila.
Rafila: „A crescut importanța serviciilor ambulatorii”
„În momentul în care am putut să facem o modificare prin ordonanță la care a existat o opoziție serioasă, nu am înțeles de ce. Planul a devenit operațional, pacienții au început să aibă acces la servicii medicale la care nu aveau acces înainte, cum ar fi de exemplu radioterapia avansată, medicina personalizată.
Culmea este că acele persoane care spuneau că au nevoie de medicină personalizată, au fost cei care s-au opus. Eu nu vreau să intru într-o teorie a conspirației, dar în mod evident, forma inaplicabilă a planului de cancer pe care am găsit-o inițial a trebuit să o corectăm. De atunci au fost și trei hotărâri de Guvern care au operaționalizat.
Policlinicile vor fi gata anul viitor. La Strehaia există o policlinică foarte bună. A crescut importanța serviciilor ambulatorii. Spitalele nu se închid, dar trebuie să avem grijă. În unele spitale se ajunge foarte greu”, a mai menționat Alexandru Rafila.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”