Alina Mungiu-Pippidi, politolog, despre corupția din afară: „Lucrurile proaste din România le văd și în țări din Occident”
This browser does not support the video element.
Alina Mungiu-Pippidi, politolog, a fost invitata lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Problemele din țara noastră se pot observa și în alte țări, spune aceasta. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
„Lucrurile proaste din România le văd și în țări din Occident. Nu m-aș fi așteptat la asta. România nu spune lucruri care i-ar putea atrage nici cea mai mică impopularitate. Dau exemplu două cazuri din Parlamentul European: două deputate franceze au fost acuzate că au folosit oameni din Parlamentul European, din statul lor, să facă treabă de partid acasă. După ani de negocieri, se soldează cu a da banii înapoi și cu închiderea oricărei discuții penale. Acum, eu nu spun că pentru niște sume mici trebuie să facă închisoare, dar aceeași măsură ar trebui aplicată în toată Europa. Dacă noi suntem drastici, așa cum a fost cazul de la Teleorman a lui Dragnea, aceeași regulă trebuie să existe în toată Europa”, a declarat Alina Mungiu-Pippidi.
Conform acestuia, este inutil să le spunem românilor că ar trebui să ajungă la același nivel de integritate cu toată lumea, din moment ce în Occident nu se întâmplă asta. „Este doar un discurs pe care îi spui celor mai mici. Eu sunt de părere că trebuie să plătească și cei de acolo exact ca noi. Nu-s de părere că trebuie să scape cineva. Această părere este oficial adoptată de către Ursula Von Der Leyen, pentru că s-a propus unificarea tuturor pedepselor anticorupție din codurile penale din Europa. Problema este, însă, că se află în jurisdicția și suveranitatea fiecărui stat membru – nu este în tratate modul în care își organizează legislația penală. Avem o poartă de intrare: fondurile europene, care permite Bruxelles-ului să spună că este o chestiune care ține de justiția europeană.”
Alina Mungiu-Pippidi: „România a evoluat și cerem și altora să facă la fel”
„Mulți parlamentari se vor apăra cu imunitatea parlamentară, că nu s-au respectat procedurile, că parlamentarii nu sunt tratați diferiți. Noi am depășit acest moment. Nu spun că ai noștri sunt curați, dar nimeni nu mai are curaj să facă acest argument, nimeni nu mai are curaj să spună „n-ai dreptul să mă percheziționezi fiindcă sunt ministru sau fiindcă sunt parlamentar”. Nu trebuie să depășim doar noi și să rămânem rangul doi. Trebuie ca europenii să recunoască faptul că am făcut acest lucru. Și autoritățile românești ar trebui să fie mult mai vocale. Am evoluat și cerem și la alții. Nu vreau să mai aud de Europa cu două, trei, cinci măsuri. Sunt de acord cu Europa de nivele diferite, dar în materie de integritate trebuie să fim la fel de egali cu toată lumea”, a mai spus politologul.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!