Analiza infrastructurii din România / Ion CRISTOIU: “Nu am construit nimic dupa 1989“

Publicat: 12/07/2024, 14:00

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, Ion Cristoiu, scriitor și publicist, a abordat subiecte esențiale legate de starea actuală a infrastructurii și a societății românești. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Scriitorul și publicistul Ion Cristoiu a pus accent pe necesitatea unei schimbări profunde în modul în care este gestionată România post-89.

„Nu am construit nimic după ’89”, spune acesta.

Situația căilor ferate

Cristoiu a povestit despre experiența sa călătorind cu trenul, evidențiind cum în Occident căile ferate sunt bine întreținute și moderne.

„Din ’90, ne făceam calea ferată”, a declarat el, accentuând astfel contrastul dintre progresele altor țări și situația din România.

De asemenea, acesta a împărtășit o întâmplare în care, după o greșeală în direcția aleasă, a reușit să își continue călătoria rapid, fără să fie nevoit să aștepte foarte mult timp, o dovadă a eficienței infrastructurii din alte părți ale Europei.

„La un moment dat am greșit. Am ajuns la ultima stație. M-am întors la o stație și de acolo, în jumătate de oră, am găsit legătură. Adică nu stai două zile”, spune analistul.

Protestele piloților de la Tarom

Un alt punct crucial pe care l-a abordat a fost legat de protestele piloților de la Tarom care a afectat peste 2000 de pasageri.

Nemulțumiți de salarii și de condițiile de lucru, piloții s-au declarat inapți de zbor. Între timp, conducerea TAROM a ajuns la o înțelegere cu aceștia privind majorările salariale.

„Piloții aveau dreptul. De ce trebuie să facă grevă ca să le dai?”, a continuat Cristoiu.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Silvia Tudor
Absolventă a Universității București, Facultatea de Litere, Silvia Tudor și-a început cariera ca editor în cadrul agenției de presă MEDIAFAX, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar