Bogdan Teodorescu: „Trump a spus mai multe lucruri care nu erau politically correct”

Publicat: 24 11. 2023, 09:33

This browser does not support the video element.

Bogdan Teodorescu, analist politic, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta consideră că oamenii s-au săturat să audă mereu aceleași lucruri. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Deci, practic, în momentul de față, noi trebuie înțelegem că, la fel ca alegerea lui Trump în America, este foarte posibil ca pentru cetățeanul american venirea lui Trump fie o soluție. 

În momentul în care Tramp va da semnalul retragerii americane de pe teritoriul european pentru țările din estul Europei, care sunt prima linie în relația cu Rusia, nu-i cea mai bună veste. Trump a spus mai multe lucruri care nu erau politically correct.

Când politicile naționale apar, ei evident că se uită unde se duc banii aceștia. Deci, practic, pentru cetățenii țării respective este probabil un moment bun de reafirmare a valorilor naționale, dar pentru tot ansamblul european, din care și noi am ajuns să facem într-un târziu parte și de pe urma căruia am obținut niște avantaje, nu este cel mai bun mesaj.

Au apărut interviuri sau chiar studii sociologice cu cei care l-au votat pe Wilders. Discursul se duce exact în direcția pe care o bănuiam. Oamenii s-au săturat să audă mereu același lucruri”, a spus Bogdan Teodorescu, analist politic, în emisiunea „Marius Tucă Show”.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”