Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Crin Antonescu, VEHEMENT cu privire la situația actuală a Europei: „Există nemulțumiri în cadrul UE. Cred că Europa se află la o răscruce”

Crin Antonescu, VEHEMENT cu privire la situația actuală a Europei: „Există nemulțumiri în cadrul UE. Cred că Europa se află la o răscruce”

Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta a adus în atenție perspectivele sale privind situația actuală a Europei, subliniind importanța implicării României în viitorul Uniunii Europene. Urmăriți, aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Fostul președinte al PNL a afirmat cu fermitate că Europa se află într-un moment crucial și a pledat pentru o prioritate crescută acordată temelor economice în agenda europeană.

„Eu cred că Europa e la răscruce. Chiar e. Eu cred că România, ca parte integrantă acum și pe viitor Uniunii Europene, trebuie să aibă un cuvânt de spus în legătură cu soarta acestei Uniuni, cu mecanismele și politicile Comisiei Europene.

Aștept o revenire în simțiri, în anumite privințe, a Europei. Eu sunt un om de dreapta și, ca atare, doresc ca Europa să dea o prioritate temelor economice. A fost la Maastricht o dezbatere între candidații pentru președinția Uniunii Europene și acolo au fost trei teme – climate change, securitate și democrația în Uniunea Europeană. Nu se poate să lipsească tema economică. Eu nu sunt un economist, n-am excelat niciodată ca politician în discursuri pe teme economice pentru că nu am formatul respectiv.

Vreau să existe totuși o anumită constatare din partea politicienilor europeni că există o nemulțumire în interiorul Uniunii Europene, în interiorul celor mai democratice și mai europene state occidentale. Birocrația asta e o temă la nivelul fiecărui stat”, a spus Antonescu.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
România exportă mai mult decât importă, arată un raport