Cum a abordat MINISTERUL Sănătății cazul Pantelimon / Alexandru RAFILA: „Nu a existat nicio referire legată de decese”

Publicat: 20 08. 2024, 11:15
Actualizat: 20 08. 2024, 11:39

This browser does not support the video element.

Într-o ediție transmisă live de Gândul, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a oferit detalii importante despre etapele parcurse de autorități, de la primirea primelor sesizări până la evoluțiile actuale ale anchetei din cazul Sf. Pantelimon. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Potrivit ministrului Rafila, primele sesizări legate de Spitalul Sf. Pantelimon au fost depuse de Camelia Stamatoiu, directorul de îngrijiri medicale, care a raportat probleme administrative și obstrucționarea exercitării atribuțiilor sale de serviciu.

În urma acestor sesizări inițiale, Ministerul Sănătății a constituit o echipă de control formată din directorul Direcției de Control și un consilier personal specializat pe aceleași probleme.

„Această echipă a fost nominalizată de mine să se deplaseze să verifice aceste chestiuni. Între timp, a doua zi după ce am luat această decizie pe data de 10, pe data de 11, aceeași doamnă Stamatoiu a notificat spitalul că a depus o plângere penală legată de un număr de decese suspecte”, explică ministrul Sănătății.

Alexandru Rafila: „Comisia are un mandat de 6 ani”

Ministerul Sănătății a cerut Colegiului Medicilor să desemneze un specialist care să participe la verificările în curs. Colegiul Medicilor din București a răspuns prompt, desemnând Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor pe 11 aprilie pentru a efectua o investigație disciplinară.

Ministrul Rafila a subliniat importanța transparenței în acest proces. Potrivit acestuia, Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor este o structură stabilă, aleasă pentru un mandat de 6 ani, și nu o comisie ad-hoc creată pentru acest caz.

„Vreau să vă spun un lucru care e foarte important și care arată că nu a existat niciun fel de părtinire sau încercare din partea nimănui de mușamalizare. Această comisie de disciplină a Colegiului Medicilor este o comisie aleasă și are un mandat de 6 ani, adică ea tot timpul este aceeași. N-a fost o comisie ad-hoc care s-a format”, menționează Rafila.

Alexandru Rafila: „Nu a existat nicio referire legată de decese”

Parchetul a început, de asemenea, ancheta penală pe 11 aprilie. Echipa de control a Ministerului Sănătății a continuat verificările în conformitate cu plângerile și informațiile suplimentare primite. Pe 17 aprilie, corpul de control al Ministerului Sănătății a prezentat concluziile verificărilor administrative, menționând că în timpul audierilor nu s-au făcut referiri directe la decese.

„În timpul audierilor, și au fost audiate ambele persoane, și doamna Stamatoiu și doamna doctor Voicu, nu a existat nicio referire legata de decese din partea celor două persoane și poate că a fost firesc pentru că deja se desfășura o anchetă penală”, adaugă ministrul Sănătății.

Alexandru Rafila: „Raportul este confidențial”

Concluziile finale ale comisiei de disciplină a Colegiului Medicilor și ale anchetei interne nu au fost publicate deoarece, potrivit ministrului, rapoartele sunt confidențiale și se comunică doar părților implicate și Parchetului.

„Eu nu am văzut acest raport pentru că raportul este confidențial, el se comunică părților și Parchetului. Atât. Nu este făcut public”, conchide Alexandru Rafila.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”