Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Cum ar aborda H. D. Hartmann relația cu Uniunea Europeană: „Aș cere o REEVALUARE a tuturor documentelor UE de după aderarea României”

Cum ar aborda H. D. Hartmann relația cu Uniunea Europeană: „Aș cere o REEVALUARE a tuturor documentelor UE de după aderarea României”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, H.D. Hartmann, analist politic și jurnalist, a prezentat o serie de propuneri privind relațiile României cu Uniunea Europeană. Printre acestea se numără o revizuire amănunțită a documentelor juridice semnate de România după intrarea în UE și o abordare fermă în ceea ce privește aderarea la spațiul Schengen. Urmăriți, aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Hartmann a sugerat că ar avea o discuție fermă cu președinta Comisiei Europene, cerând o reevaluare completă a tuturor documentelor juridice semnate de România în cadrul UE. Propunerea sa ar implica o analiză exhaustivă a tratatelor UE semnate de România și în cazul în care se constată neconformități ar sugera suspendarea efectelor apartenenței României la Uniunea Europeană printr-un referendum.

„Aș cere o reevaluare a tuturor documentelor juridice semnate de România după intrarea în Uniunea Europeană. Sunt o bibliotecă de documente. Avocații ar trebui să analizeze tratatele UE. Daca tratatele nu sunt in regulă aș declara suspendare în urma unui referendum – suspendarea efectelor membership-ului României.

Aș interzice intrarea cerealele ucrainene în România. Aș interzice intrarea cere oricărui produs ucrainean. Aș folosi argumentele europene. Nu sunt la nivel european. În privința Schengen, aș da Uniunii Europene termen. Dacă până la sfârșitul acestui X an nu intrăm în Schengen în acel moment suspendăm membership-ul românesc în Uniunea Europeană, adică suspendarea aplicării oricărei legislației europene pe teritoriul României”, spune analistul.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul.

Absolventă a Universității București, Facultatea de Litere, Silvia Tudor și-a început cariera ca editor în cadrul agenției de presă MEDIAFAX, evoluând ulterior în rolul de coordonator al departamentului ... vezi toate articolele

Citește și