Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » H. D. Hartmann: „Dacă Vlad Piedone devine primar la sectorul 5 și PUSL intră în Parlament, Firea iese primar general”

H. D. Hartmann: „Dacă Vlad Piedone devine primar la sectorul 5 și PUSL intră în Parlament, Firea iese primar general”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, sociologul Mirel Palada și analistul politic H.D. Hartmann au adus în discuție aspecte importante legate de comportamentul electoral și de strategiile politice în contextul alegerilor din România.  Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. 

Hartmann a argumentat că Nicușor Dan ar trebui să rămână ferm ancorat în poziția pe care o ocupă în prezent deoarece a reușit să-și „etanșeizeze” comportamentul de comunicare electorală.

De asemenea, analistul a subliniat că un scenariu în care Vlad Piedone ar câștiga Primăria Sectorului 5 și Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) ar intra în Parlamentul României ar putea conduce la reîntoarcerea Gabrielei Firea în funcția de primar general.

„Nicușor Dan trebuie să rămână exact în poziția în care este pentru că el și-a etanșeizat behaviour-ul de comunicare electorală. și-a etanșeizat comportamentul de sectă al votanților săi. Ei au un comportament de sectă. Comportamentul sectanților lui Nicușor Dan este comportamentul celor care credeau acum 4 ani că Firea le taie apa caldă, că sunt împotriva ei.

Îl faci pe Vlad Piedone primar la Sectorul 5, îi faci pe PUSL să intre în Parlamentul României și iese Gabi Firea primar general”, a spus Hartmann.

Mirel Palada a adăugat că intrarea Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) în Parlamentul României ar putea reprezenta o concesie viabilă pentru o posibilă retragere din cursă a lui Cristian Popescu Piedone.

„Sectorul 5 este deja lui Piedone. Să bagi PUSL în Parlament, într-adevăr, este o chestie pe care poți să o oferi lui Piedone în subsidiar, dar mai ales lui Voiculescu pentru a accepta să-l retragă pe Piedone”, afirmă sociologul.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Absolventă a Universității București, Facultatea de Litere, Silvia Tudor și-a început cariera ca editor în cadrul agenției de presă MEDIAFAX, evoluând ulterior în rolul de coordonator al departamentului ... vezi toate articolele