Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Dan Diaconescu, despre prima dată când a făcut George Copos cinste: „A dat bucuros un DOLAR”

Dan Diaconescu, despre prima dată când a făcut George Copos cinste: „A dat bucuros un DOLAR”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Dan Diaconescu a relatat o întâmplare de neuitat, trăită în timpul unei călătorii la Macao, unde el cu George Copos și Dan Voiculescu, s-au aflat într-o situație tensionată la trecerea frontierei. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Totul a început când grupul a ajuns la granița dintre China și Macau, unde s-au confruntat cu o cerință neașteptată: plata unei taxe de viză de 9 dolari. În ciuda faptului că aveau un tratat de liberă circulație între România și Portugalia, tranzacțiile nu au fost atât de simple. Diaconescu a descris atmosfera tensionată și modul în care discuțiile au evoluat rapid, cu Voiculescu și vameșele de la ghișeu intrând într-un schimb aprins de replici.

„George mă ținea de cot, nea Voiculescu de al cot și permanent îmi spunea în ureche, parcă aveam două căști. Copos îmi spunea că în viața mea nu am văzut așa ceva, Voiculescu că sunt cel mai mare ziarist și tot așa,” a rememorat Diaconescu.

Conflictul la ghișeu și escaladarea tensiunii

Pe măsură ce discuțiile avansau, conflictul a escaladat rapid. Diaconescu a observat cu atenție cum Voiculescu începea să ridice vocea în fața vameșelor, iar atmosfera devenea din ce în ce mai încărcată. La un moment dat, George Copos, cunoscut pentru abilitățile sale de a comunica în engleză, a intervenit, apropiindu-se de locul scenei și încercând să calmeze spiritele. Diaconescu, deși a vrut să intervină, a rămas la distanță, evitând să se amestece în conflict.

„Am început să-l auzim pe Voiculescu cum ridică glasul. Și am intrat într-o penă, într-o penibilitate și într-o jenă. De ce? Că a început să se certe. Și atunci, na, George Copos, care rupea și el bine pe engleză, a început să se apropie de scandal. Eu am rămas la vreo 10m, discret, să nu mă bag între probe,” a continuat povestea.

Tensiune din cauza unei taxe de viză de 9 dolari

Întregul conflict a generat dintr-o sumă relativ mică – 9 dolari – care a fost percepută ca o taxă nerezonabilă de către Voiculescu și de către restul grupului. În ciuda faptului că există un tratat de liberă circulație între România și Portugalia, Diaconescu a explicat cum acest detaliu a fost ignorat și cum fiecare dintre membri a încercat să își apere punctul de vedere.

„Și noi cu Portugalia aveam un tratat de liberă trecere la frontieră, nu știu ce se întâmplase după Revoluție și noi, ca români, puteam intra. Numai că nu puteam pe mocangeală, fiindcă era o taxă de viză. Știi cât avea valoare? 9 dolari,” a spus Diaconescu.

Plata taxei și concluzii despre comportamentul colegilor

În final, George Copos a fost cel care a rezolvat situația, plătind taxa de viză, deși Diaconescu și ceilalți membri ai grupului considerau că suma era mult prea mică pentru a justifica un asemenea conflict. De asemenea, Diaconescu a reflectat asupra comportamentului celor doi, care păreau să fie extrem de implicați în această dispută ce părea să se concentreze pe o sumă simbolică.

„Eu aveam o bancnotă de 100 dolari de la București în buzunar. Singurii bani, și am plecat, m-am ericat cu 100 de dolari pentru 10 zile. Și eu știam că George Copos e zgârcit, dar nu știam de Voiculescu că e zgârcit, zic, bă, să fiu al dracului. Ăștia se ceartă pentru 9 dolari,” a încheiat acesta.

 

Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Bianca este absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism. A debutat în carieră pe ... vezi toate articolele