Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Dan Dungaciu: „Am fost în lumea lui Soros, s-a sfârșit. Acum suntem în LUMEA lui Trump

Dan Dungaciu: „Am fost în lumea lui Soros, s-a sfârșit. Acum suntem în LUMEA lui Trump

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician a afirmat că lumea de după anii ’90, modelată de ideile lui Soros, se află acum într-un punct de cotitură radicală. Potrivit lui, în prezent asistăm la tranziția către o nouă paradigmă politică și socială, reprezentată de viziunea lui Donald Trump, care pune accent pe națiuni, comunități și valori tradiționale. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Dan Dungaciu descrie diferențele dintre cele două paradigme, explicând că dacă în trecut societatea europeană a fost influențată de ideile lui Soros, în prezent ne aflăm într-o schimbare semnificativă. Lumea lui Soros a pus accent pe o „societate deschisă” și individualism, eliminând rolul structurilor tradiționale.

„Noi am fost în lumea lui Soros și acum suntem în lumea lui Trump. Lumea lui Soros a fost lumea care a amenajat estul Europei după ’90 cu viziunea societății deschise, importanța individului”, a spus Dungaciu.

„Societatea deschisă” și limitările ei

Dungaciu explică viziunea lui Soros asupra „societății deschise”, unde individul este central, iar instituțiile sau comunitățile tradiționale sunt percepute drept constrângătoare și opresive. Potrivit lui, această paradigmă a ajuns la un punct de saturație și s-a stins în fața noilor valori promovate de Trump.

„În societatea deschisă nu există instanțe, instituții opresoare. Comunitățile pot fi opresoare, națiunile pot fi opresoare. Biserica este opresoare. Individul trebuie să fie singur și să manifeste toate valorile progresiste”, a explicat Dungaciu.

„Lumea lui Trump este altceva”

Potrivit analistului, lumea lui Trump reprezintă o schimbare radicală față de valorile lui Soros. Noul curent politic pune accent pe state-națiuni, patriotism și identitate comunitară, opunându-se globalizării și societății deschise. În această nouă lume, identitatea națională și legăturile tradiționale revin în prim-plan.

„Lumea lui Trump este altceva. Viitorul aparține statelor, patrioților și națiunilor, nu lumii globale. Importanța comunităților, importanța legăturilor care constituie națiuni, comunități, biserici”, a spus Dungaciu.

 

Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Bianca este absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism. A debutat în carieră pe ... vezi toate articolele