Dan Dungaciu, despre tentativa de asasinat asupra lui TRUMP: “Șefa Secret Service si-a dat DEMISIA pentru a scoate din public discuția“
This browser does not support the video element.
Într-o ediție transmisă live de Gândul, profesorul universitar și directorul general al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române, Dan Dungaciu, a comentat demisia directorului Secret Service, Kimberly Cheatle, și retragerea președintelui Joe Biden din cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din SUA. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
Directorul Secret Service al SUA, Kimberly Cheatle, și-a prezentat demisia pe fondul deficiențelor de securitate legate de recenta tentativă de asasinare a fostului președinte Donald Trump. Dan Dungaciu a subliniat că această demisie ar putea fi văzută ca o mișcare strategică.
„S-a uitat tot. Șefa Secret Service și-a dat demisia, după părerea mea, exact pentru ca discuția legată de asasinatul lui Trump să fie scoasă”, spune Dungaciu.
Discursul lui Biden
Într-un discurs transmis din biroul său de la Casa Albă, președintele Joe Biden s-a adresat americanilor, explicând motivele care l-au determinat să se retragă din cursa electorală pentru președinția SUA. Profesorul Dungaciu a comentat acest discurs, remarcând că Biden nu a oferit o explicație clară asupra modului în care a fost scos din competiție.
„N-a făcut decât să confirme că decizia de scoatere din cursă e cea bună. Dar n-a explicat un lucru fundamental – cum a fost scos din competiție. Nu a dat nicio explicație”, a continuat acesta.
Dungaciu a subliniat că, în contextul retragerii lui Biden, atenția se va muta inevitabil către vicepreședintele Kamala Harris.
„E foarte interesant de urmărit cum doamna Kamala Harris va trebui să candideze ținându-l de mână pe domnul Biden si dându-i și totuși drumul pe scări uneori. Pentru că moștenirea lui Biden nu e neapărat bună”, a mai spus Dungaciu.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul.