Dan Dungaciu: „Europenizarea subită este un pericol de SECURITATE major”

Publicat: 06 12. 2024, 09:21

This browser does not support the video element.

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician, a atras atenția asupra provocărilor strategice cu care se confruntă România în contextul relațiilor internaționale tot mai complexe din Europa. Expertul a subliniat necesitatea unei clarificări urgente a poziției strategice a țării în raport cu partenerii săi externi. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Dan Dungaciu a remarcat că Europa trece printr-un val de schimbări, accentuat de alegerile din diverse state membre, inclusiv Polonia și Ungaria. În acest context, România trebuie să-și regândească strategiile pentru a rămâne relevantă pe scena internațională.

„Trebuia să ne aranjăm o poziție strategică. Este cel puțin straniu, dacă nu chiar dureros, să vedem cum alte țări vecine fac pași decisivi, iar noi rămânem pasivi,” a declarat Dungaciu.

Ungaria, un model de adaptare strategică

Ungaria a fost dată ca exemplu de adaptare rapidă la noile realități geopolitice. Guvernul condus de Viktor Orban a încheiat acorduri economice și de securitate cu China, devenind un interlocutor important atât pentru Statele Unite, cât și pentru alte mari puteri. În contrast, România pare să fie prinsă într-o stare de indecizie.

„Investițiile Chinei în Ungaria sunt cât cele din Germania, Franța și Marea Britanie la un loc. Noi, însă, nu ne preocupăm deloc de astfel de lucruri,” a punctat analistul.

Între Europa și Statele Unite

Dungaciu a avertizat că tendința Europei de a se distanța de Statele Unite poate reprezenta un risc major pentru securitatea României. El a subliniat importanța menținerii unei relații solide cu SUA, în condițiile în care scena politică americană ar putea suferi transformări semnificative.

„Avem un partener strategic care se numește Statele Unite ale Americii. Semnalele pe care le dăm, însă, nu reflectă o claritate strategică. Europenizarea noastră bruscă, în care ne interesează doar reformele europene, este un eșec de securitate major. În ce tren ne urcăm: cel al Europei fără America sau în cel al unei Europe independente?” a întrebat retoric Dungaciu.

 

Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”