VIDEO Dr. Adrian Marinescu: „Nu va fi nicio pandemie sau epidemie de variola maimuței. Avem mai puțin de 100 de cazuri la nivel mondial”
This browser does not support the video element.
Variola maimuței nu este nimic nou. Virusul se transmite la om din 1970. Există două tulpini la nivel mondial, dar varianta mai puțin agresivă circulă în afara continentului african. „Nu va fi nicio pandemie de variola maimuței”, a spus directorul medical al Institutului „Matei Balș”, dr. Adrian Marinescu, invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul.
Întrebat cum a ajuns să se transfere variola de la maimuță la om, dr. Adrian Marinescu a răspuns: „ A ajuns încă de foarte multă vreme. Din 1958 vorbim de variola maimuței, iar în 1970 a fost primul caz la om. Deci nu e nimic nou.
Ce trebuie spus este că sunt două tulpini. Este tulpina din Africa de Vest care vine cu forme mai ușoare și mortalitatea este de sub 1% și asta în general la persoanele care au probleme de sănătate și mai este o variantă în Congo unde (variola maimuței n.red) este ceva mai agresivă și unde mortalitatea este de circa 10%.”, a declarat directorul medical al Institutului „Matei Balș”.
Doctorul Marinescu a precizat că în momentul de față varianta variolei maimuței nu este cea din Congo.
„Cred că nu e niciun motiv de îngrijorare și am ajuns la o concluzie după pandemie – cetățeanul nu trebuie să fie îngrijorat – trebuie să fie prudent. Probleme ar trebui să își pună autoritățile sanitare internaționale (OMS)”, a spus medicul.
„Acum avem mai puțin de 100 de cazuri la nivel mondial”, a declarat Marinescu.
Medicul a spus că transmiterea la om s-a realizat în urma unui contact prelungit cu maimuța.
„Transmiterea de la om la om se face tot prin contact și trebuie să fie un contact apropiat și prelungit. Din cele 100 de cazuri nu toți au fost în Africa. Sunt persoane care au venit în contact cu cei care au venit din Africa.
Ce este cu adevărat nou e ă avem în afara continentului African mai multe cazuri. Multe din formele de variola sunt foarte ușoare (…) Sigur că există probabilitatea de a suferi modificări, dar probabilitatea e mică”, a spus el.
Întrebat dacă se va repeta scenariul cu SARS-CoV-2, medicul a precizat: „Sigur nu se va repeta. Vorbim de un virus vechi. La SARS CoV-2 era o variantă de coronavirus alta decât aveam. Nu există focare (de variola maimuței n.red). Sunt cazuri izolate și acolo au rămas. Nu va fi nicio pandemie sau epidemie de variola maimuței”.
O nouă ediție Marius Tucă Show pe gândul.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.