Gen. (R) Silviu Predoiu, fost director al Operațiunilor Serviciului de Informații Externe (SIE), a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că a sosit momentul în care profesorii trebuie să ne arate că „se pot întoarce la un învățământ extrem de serios”. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
„Trebuie să învățăm. Mă uitam la greva profesorilor. În primul rând, oferi demnitate, le creezi condiții, iar apoi ceri (nu spun asta doar pentru că mama mea a fost dascăl, dar am încredere în ei și aparțin unei generații care a fost crescută cu un respect față de dascăl). Profesorii au protestat împotriva indiferenței clasei politice. Ce să vezi, clasa politică este legată de elevii din ultimii 20-30 de ani. Asta se adăuga la responsabilitățile pe care le au autoritățile”, a menționat gen. (R) Silviu Predoiu.
Conform acestuia, este un lucru bun că profesorii au primit drepturi sporite (financiare și de orice natură), dar a venit momentul ca ei să „ne arate că se pot întoarce la un învățământ extrem de serios”.
Greva profesorilor lasă urme adânci în buzunarele dascălilor. Mulți dintre ai au primit salarii micșorate din cauza acțiunii de protest la care au fost părtași aproape o lună.
Profesorii din România și-au asumat faptul că dacă vor ieși în stradă pentru a cere salarii mai mari vor avea de suferit. Acest lucru s-a văzut acum, când le-au intrat banii pe carduri. Veniturile le-au scăzut considerabil luna aceasta.
Un profesor din Pitești a primit cu 1.000 de lei mai puțin la salariu. În loc de 2.722 a încasat 1.706 lei.
„Sunt dezamăgită peste măsură. Cred că suntem printre cele mai sărace categorii de salariații din această țară. Aș vrea să le dau salariul meu celor care au putere de decizie și să văd ce ar face cu el. Predau la o școală cu pretenții din Pitești, una ai cărei elevi merg la olimpiade sau la concursuri naționale, dar și unde nivelul financiar al părinților este unul ridicat. Salariul meu cred că ar acoperi două perechi de încălțăminte pentru un elev al meu care are părinții cu venituri mari. Cam asta este comparația”, a spus profesorul piteștean, pentru Jurnalul.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”