Gen. (R) Silviu Predoiu: „Clasa politică APASĂ pe trăgaci, serviciile doar încarcă arma”

Publicat: 01/10/2024, 14:00

Într-o ediție transmisă live de Gândul,  Gen. (R) Silviu Predoiu, fost director al Operațiunilor Serviciului de Informații Externe (SIE), a discutat despre situația din Orientul Mijlociu, afirmând că recentele evenimente nu vor schimba esențial conflictul existent. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Generalul Predoiu a comentat asupra situației din Orientul Mijlociu, subliniind că rezultatele recente nu vor schimba esențial conflictul existent. El a afirmat că, în ciuda posibilelor modificări în raportul de forțe, conflictul va continua, având în vedere că Israel își apără dreptul la statalitate și existență, un drept pe care și ceilalți actori din regiune îl revendică.

Gen. Predoiu a menționat că discuțiile despre conflictul dintre Israel și Iran sunt frecvente, însă a subliniat că sursa principală a conflictului nu este Iranul, ci problema palestiniană, care, odată rezolvată, ar putea conduce la o stabilizare a situației. De asemenea, dispariția liderului Hezbollah ar putea duce la o escaladare a conflictului într-un teritoriu incert.

„Nu schimbă cu nimic rezultatele recente situația din Orientul Mijlociu. Poate aduce niște modificări de raport de forțe, dar nu se apropie sub nicio formă de rezolvarea conflictului. Conflictul va continua pe mai departe, nu se va opri din păcate. Israelul își apără dreptul la statalitate, dreptul la existență. Ce să vezi și ceilalți spun același lucru. Se vorbește despre conflictul Israel-Iran. Israelul vorbește frecvent despre conflictul cu Iranul și trimite avertismente, ignorând că la sursa conflictului nu este Iranul, ci problema palestiniană și odată stinsă aceasta ar putea să treacă mai departe. Dispariția liderului Hezbollah nu face decât să împingă conflictul pe un tărâm  al necunoscutului. Nimeni nu poate să spună ce va urma. Exterminarea lui va obliga statele arabe la opoziție, indiferent dacă l-au plăcut sau nu și mulți nu l-au plăcut. Dar va obliga la opoziție statele arabe și mă îndoiesc că ea va fi de susținere a Israelului.”, a afirmat Gen. Predoiu.

Întrebat cum a fost posibilă operațiunea pagerelor, Gen. Predoiu a afirmat că în prezent, serviciile de informații israeliene au adoptat un concept de lovituri preventive, care implică eliminarea fizică a persoanelor considerate periculoase. Acesta susține că aceste acțiuni sunt planificate cu scopul de a elimina amenințările înainte ca acestea să devină reale, subliniind o diferență față de metodele tradiționale de recrutare și influențare, care sunt mai puțin spectaculoase, dar la fel de eficiente.

„Totul este posibil în ziua de astăzi. Serviciile israeliene au prin lege acceptat conceptul de lovituri preventive: elimină pe cineva înainte să fie un pericol, sau elimină unul care s-a dovedit că e un pericol, indiferent unde se află în lume. Nu e asasinat, e un act patriotic și o obligație. Și atunci își permit să planifice loviturile plecând de la această idee. Eu vreau să-l elimin pe X. Când gândește așa și strângi datele în acest scop, nu în scopul de a-l acoperi informativ, nu în scopul de a-l recruta, ci de a-l elimina fizic, lucrurile pică într-un anumit pattern. Noi care lucrăm pe recrutare, pe influențare pozitivă, gândim într-un alt pattern. Rezultatul e la fel de eficient, e mult mai puțin spectaculos.”, a afirmat Gen. Predoiu

Gen. Predoiu: „ Serviciile sunt cele care au încărcat arma, pe trăgaci apasă politicul”

Generalul Predoiu a subliniat că analiza unei acțiuni poate fi realizată din perspective etice, politice și profesionale. El a evidențiat că, din punct de vedere profesional, operațiunea a fost o „execuție impecabilă”, o concluzie acceptată chiar și de Hezbollah. Gen. Predoiu a subliniat că evaluarea etică variază în funcție de normele comunității respective, iar deciziile politice sunt cele care determină momentul acțiunilor, nu serviciile de informații.

„Poți să analizezi din mai multe puncte de vedere. Din punct de vedere etic, politic, din punct de vedere profesional. Ne oprim la singurul loc în care toată lumea, inclusiv Hezbollah ajunge la aceeași concluzie. Este că din punct de vedere profesional s-a dovedit o execuție impecabilă. Și Hezbollah de acord cu asta. De aici încolo, pentru celelalte criterii de evaluare a oricărei operațiuni, etic, fiecare face în funcție de criteriile etice ale colectivității, comunității, grupului care îi aparține. Din punct de vedere politic, asta o știu cei care au declanșat, pentru că noi spunem de servicii, dar nu trebuie să uităm nicio clipă că serviciile sunt cele care au încărcat arma, pe trăgaci apasă politicul, care spune mâine, la ora 12:00. Eu sunt convins că la tribuna ONU, când a vorbit săptămâna trecută Netanyahu știa și știa când se va declanșa. Deci, politicul e cel care hotărăște, nu Serviciile. ”, a subliniat Gen.Predoiu.

Generalul Predoiu a concluzionat că mesajul unei astfel de operațiuni este clar: „nu te poți ascunde, oriunde te găsesc și te pot omorî”, un principiu pe care teroriștii îl recunosc. El a subliniat că definiția activității teroriste ajută la clarificarea confuziilor, acceptând că aceasta poate fi percepută diferit, în funcție de context.

„Mesajul din spatele unei asemenea operațiuni este >.Cam asta spun și teroriștii, să știți. Dar ne scutește de confuzie definiția ci activității teroriste, până la urmă, până la un punct, și asta o accepți sau nu.”, a concluzionat Gen. Predoiu.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Patricia Măroiu
Patricia este absolventă a Universității București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, specializarea Filologie, Japoneză-Engleză. A continuat mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Trebuie să-l oprim pe prostul ăsta”: Reacțiile campionilor mondiali de box după meciul dintre Mike...
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie...
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Cine erau cei doi tineri care au murit în accidentul cumplit din Vrancea. Mașina în...
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
Scandal după moartea lui Prigoană. Bahmuțeanu îi cere ajutorul lui Ciolacu pentru a-și recupera copiii:...
Povestea americanului manipulat de mamă ca să ajungă criminal. Dezvăluiri după ce a stat 20...
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Care a fost, de fapt, cauza morții Andreei Cuciuc: „A început să amețească, să i...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Coreea de Nord ar putea ajunge să trimită Rusiei 100.000 de soldaţi pentru războiul împotriva...
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Adio, românii te aplaudă! Marele actor a plecat dintre noi. A devenit celebru şi cu...
Biden permite Ucrainei să lovească Rusia cu rachete americane cu rază lungă de acțiune
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Ce a apărut pe scara blocului unde a copilărit Andreea, fiica interpretului de muzică populară...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
O substanță din strugurii roșii ar putea preveni cancerul