Gen. (R) Silviu Predoiu, despre acordul dintre Israel și Hamas: „Este un prim pas către dialog. Poate că va fi extins”

Publicat: 23 11. 2023, 12:04
Actualizat: 23 11. 2023, 12:05

This browser does not support the video element.

Gen. (R) Silviu Predoiu, fost director al Operațiunilor Serviciului de Informații Externe (SIE), a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. În curând, israelienii vor dori să vină altcineva în locul lui Netanyahu, consideră acesta. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Generalul consideră că Benjamin Netanyahu nu va mai rezista prea mult în funcția de premier. „Părerea mea este nu va mai putea sta mult. Lumea va dori altă față acolo”.

Acesta a vorbit și despre rețeaua de tuneluri de sub Fâșia Gaza pe care Hamas o folosește.

„Tunelurile din Gaza nu au fost așa ușor de localizat. În general, prin măsurătorii geotehnice se pot obține niște rezultate. Una este să știi despre existența tunelurilor, alta este să știi care este traseul lor, densitatea lor. Este complicat. De la începutul anilor 2000 se discută despre rețeaua de tuneluri din zonă. A existat convingerea că nu au curaj sau n-au resursă să genereze un atac major și că atacurile minore pot fi gestionate. Nu au luat în calcul că asta înseamnă minimalizarea adversarului”, a precizat Silviu Predoiu.

Cel mai puternic bombardament aerian al Israelului asupra Gazei a vizat rețeaua extinsă de tuneluri și buncăre subterane a Hamas.

„Nu putem să anticipăm ce se va întâmpla. Armistițiul este un prim pas către dialog, așa cum este el, de 4 zile. Poate că va fi extins, poate că vom reuși să ne uităm cu alți ochi la cauzele conflictului. În 1993 s-a ajuns la niște concluzii. S-a discutat despre soluția celor două state. Atâta vreme cât reușim să convingem că ne interferăm cu bune intenții, putem fi ascultați. Mă refer la comunitatea internațională”, a mai spus gen. (R) Silviu Predoiu, fost director al Operațiunilor Serviciului de Informații Externe (SIE).

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”