George Simion, despre DISCREPANȚELE din sistemul de asistență socială: “Aș tăia ajutoarele sociale pentru oricine poate munci”

Publicat: 15 05. 2024, 23:00

This browser does not support the video element.

Într-o ediție transmisă live de Gândul, George Simion, liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), a adus în discuție problemele reale cu care se confruntă cetățenii români, evidențiind problematica ajutoarelor sociale. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

George Simion a subliniat discrepanțele evidente în sistemul de asistență socială, arătând că unele persoane primesc ajutoare sociale în timp ce altele, care au nevoie reală de sprijin, sunt neglijate. Liderul AUR a afirmat că una dintre măsurile esențiale într-un stat normal este să se taie aceste ajutoare pentru oricine poate munci.

„Noi punem pe masă niște lucruri pe care le-am trăit pe viu. După 4 ani de luptă aproape la baionetă în Parlamentul României, acum o să intrăm și în guvernările locale, mergem la câștig și să luăm guvernarea. Dacă nu se poate, măcar vreau să-i blochez. Am o poftă așa de răzbunare pentru tot ce am văzut și pentru oamenii ăia fără mâini care primesc 500 lei pensii, ajutor de handicap. Domnul Ciolacu tot mai face angajări și mai angajează fel de fel de oameni prin instituții.

Omul ăla cu handicap are nevoie de ajutor real din partea statului și nu îl primește din partea unui guvern socialist. Și sunt unii care primesc ajutoare sociale deși au două mâini, două picioare și pot lucra. Una din măsurile pe care le văd obligatorii într-un stat normal este să se taie ajutoarele sociale pentru oricine poate munci”, a spus Simion.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”