George Simion EXCLUDE orice alianță cu PNL cât timp Ciucă este președinte: „Nu intru într-o COALIȚIE ca o a doua roată la căruță”

Publicat: 28 08. 2024, 14:00

This browser does not support the video element.

Într-o ediție transmisă live de Gândul, George Simion, liderul partidului AUR și candidat la Președinția României, a abordat subiectul unor posibile alianțe politice în contextul alegerilor prezidențiale. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Întrebat daca ar fi de acord să facă o alianță cu PSD sau PNL,  Simion a răspuns ferm, afirmând că nu ar accepta o colaborare cu liderii celor doua partide. Candidatul la președinția României și-a argumentat poziția prin faptul că nu dorește să fie „a doua roată la căruță” într-o coaliție de guvernare.

„Nu intru într-o coaliție de guvernare ca a doua roată căruță. Eu vreau să schimb lucrurile în România, vreau să reconstruiesc România. Nu m-aș duce decât să asigur o majoritate unui guvern care nu mă reprezintă. Voi lua trei ministere, patru ministere și nu rezolv absolut nimic”, spune liderul AUR.

În completare, Simion a subliniat că nu poate să se asocieze cu reprezentanții regimului Iohannis, deoarece aceștia nu sunt dispuși să implementeze reformele pe care le propune AUR.

Prioritățile lui George Simion

Simion a subliniat că, pentru el, esențial este să aibă puterea de a face reformele pe care le consideră necesare pentru România. Aceste reforme includ alegerea primarilor în două tururi, reforma administrativă și reducerea taxării muncii. Acestea sunt, în viziunea sa, priorități imediate ce trebuie realizate încă din prima săptămână de guvernare.

„Atunci ai instrumentele necesare pentru a conduce România și pentru a reforma statul și pentru a impune alegerea primarilor în două tururi, reformă administrativă, reducerea taxării muncii, de exemplu, care pentru mine sunt trei priorități imediate care trebuie realizate în prima săptămână de când intrăm la guvernare”, a continuat acesta.

George Simion: „N-am făcut AUR pentru beneficii personale”

În final, liderul AUR a reiterat că nu a fondat partidul Alianța pentru Unirea Românilor pentru interese personale.

„Dacă sunt oameni care n-au înțeles cine e George Simion, de ce am făcut acest partid, în ce proiect politic se află, cu siguranță, unii dintre ei s-ar putea să fie supărați. Eu n-am făcut AUR pentru a ajunge pentru beneficii personale”, afirmă Simion.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”