Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » H.D. Hartmann: „Aș retrage cetățenia europarlamentarilor care votează ÎMPOTRIVA României. Trebuie să pedepsim trădările”

H.D. Hartmann: „Aș retrage cetățenia europarlamentarilor care votează ÎMPOTRIVA României. Trebuie să pedepsim trădările”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, analistul politic și profilerul H.D. Hartmann a propus o serie de schimbări, printre care naționalizarea industriilor de resurse naturale, modificarea Constituției pentru a proteja valorile naționale, reintroducerea serviciului militar obligatoriu și impunerea de sancțiuni pentru europarlamentarii care acționează împotriva intereselor României. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Întrebat ce ar schimba dacă ar candida la președinția României, Hartmann a declarat că ar desecretiza identitatea „acoperiților” din diverse domenii și ar aplica dosare penale pentru aceștia, argumentând că este ilegal ca anumite meserii să fie acoperite. De asemenea, el a propus naționalizarea principalelor industrii ale statului, inclusiv cele legate de resurse naturale precum apă, cărbune, petrol și energie electrică. Hartmann a subliniat că nu are nimic împotriva capitalismului, atâta timp cât acesta se desfășoară în mod transparent.

„Aș desecretiza acoperiții de oriunde și în aceeași zi aș da afară și ca tehnologie, dosar penal pentru că au au încălcat legile țării, că nu ai voie să fie acoperite nu știu câte meserii. Da, al doilea lucru, aș naționaliza principalele industrii ale statului, principalele industrii și în special cele prelucrătoare de resurse: Apele Române ale României, cărbunele român al României, Petrolul României, curentul României, siderurgia României. Vrea cineva să facă ceva în România? Perfect, n-am nicio problemă cu capitalismul. Dar o faci lângă mine.”, a afirmat Hartmann.

H. D. Hartmann: „Aș apăra valorile fundamentale ale averii poporului”

Hartmann a afirmat că ar schimba Constituția pentru a introduce valori naționale esențiale, cum ar fi definiția familiei. El a criticat influența Uniunii Europene asupra legislației românești, susținând că statul român trebuie să își apere valorile fundamentale. De asemenea, Hartmann a propus ca resurse naturale precum munții și minele să fie proprietate publică, interzicând privatizarea acestora. Analistul a subliniat că ar trebui să existe o colaborare cu investitorii privați, dar cu un control majoritar al statului român asupra acestor resurse.

„Aș schimba și eu Constituția, dar aș schimba-o, în sensul că aș introduce anumite valori naționale care să devină valori constituționale, ca de exemplu familia. Statul român nu recunoaște decât familia formată din femeie și bărbat. Scurt nu există altceva. Vine Uniunea Europeană și ne bagă pe gât altă definiție. Îmi pare rău, asta e Constituția, faceți război cu noi. Aș apăra valorile fundamentale ale averii poporului. Eu aș introduce această noțiune care îi apare marxistă, dar nu este. Atenție, nu este absolut deloc. Se cheamă în Statele Unite  proprietate publică. Da, averea poporului. Aș declara, de exemplu munții, avere poporului, minele, averea poporului. N-ai voie să le privatizezi, n-ai voie să le vinzi, nu ai voie decât să faci alianță privată cu privații, cu investitorii privați până la 45% sau 48% restul este al statului român.”, a subliniat Hartmann.

H.D. Hartmann: „Statul trebuie să înceapă să pedepsească trădările”

Întrebat despre reformele pe care le-ar implementa, Hartmann a propus reintroducerea serviciului militar obligatoriu pentru un an, însoțit de formarea profesională în diverse meserii, similar cu modelul din Israel. El a sugerat crearea de trupe speciale de intervenție care să execute misiuni naționale sau internaționale la ordinul președintelui. Hartmann a criticat europarlamentarii care votează împotriva intereselor României, afirmând că ar trebui să le fie retrasă cetățenia, subliniind necesitatea de a pedepsi trădările politice.

„Aș reface în constituția aș reintroduce un an de zile serviciu militar obligatoriu. Serviciul militar obligatoriu cu o meserie, după aceea cu o diplomă de meserie, înveți să fie electrician, să fii ospătar. Ca în Israel, acolo ieși cu o meserie, ei fac 2 ani și ieși cu o meserie, pe lângă faptul că ești militar. În armată aș introduce trupele speciale de intervenție. Acelea sunt trupe speciale care la ordinul președintelui execută misiuni naționale sau internaționale. Exponenții politici externe, astăzi noi uităm că noi avem și europarlamentari, europarlamentarii dacă votează împotriva principiilor României, eu i-aș retrage. N-am voie să-i scot din Parlament European, că este instituție independentă, dar le-aș lua cetățenia. Statul trebuie să înceapă să pedepsească trădările, ceea ce noi nu mai facem din 1989. Pe Militaru nimeni nu l-a condamnat pentru asasinarea comandantului antitero din acea perioadă.”, a concluzionat Hartmann.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Patricia este absolventă a Universității București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, specializarea Filologie, Japoneză-Engleză. A continuat cu Masteratul pentru Traducerea Textului Literar ... vezi toate articolele