H. D. Hartmann, despre ASASINAREA liderului Hamas: “Este cel mai BRUTAL semnal pe care Israelul putea să-l dea. Războiul se apropie de final“

Publicat: 01 08. 2024, 14:45

This browser does not support the video element.

Într-o ediție transmisă live de Gândul, analistul politic și profilerul H.D. Hartmann a discutat despre evenimentele recente din Orientul Mijlociu, în special asasinarea liderului Hamas, Ismail Haniyeh. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Organizația Hamas a declarat că Haniyeh a fost ucis într-un „raid sionist perfid asupra reședinței sale din Teheran”.

Semnificația asasinatului

Hartmann a subliniat că acesta este „semnul cel mai brutal și cel mai serios pe care putea să-l dea Israelul dușmanului său de moarte”. El a menționat că Iranul, alături de Germania nazistă, este singura țară care are în constituție obligația de a distruge Israelul și de a alunga evreii.

„Să nu uităm că singura țară din lume, alături de Germania nazistă care are trecut în constituție, obligația acelui stat de a distruge entitatea Israel și de a arunca evreii în mare, cum spune acea frază, este Iranul. Două state în istoria lumii au decis acest lucru. De fapt, trei puteri, un imperator roman care i-a scos pe evrei din pământurile lor, Germania nazistă și statul Iran”, spune analistul.

Acest mesaj, potrivit lui Hartmann, este de o „amplitudine politică și militară” imensă, arătând că Israelul poate lovi Iranul oricând dorește.

H. D. Hartmann: „Șeful Hamas era cazat într-o vilă ultra păzită”

Haniyeh se afla într-o vilă ultra păzită, cunoscută sub numele de Vila Veteranilor, situată într-un campus din Teheran. Asasinatul a avut loc noaptea, după ce Haniyeh a participat la ceremonia de instalare a noului președinte al Iranului.

„Șeful Hamas era cazat într-un campus, într-o vilă ultra păzită, așa numita Vila Veteranilor. Este o vilă extrem de bine păzită militar, o vilă de lux. El a fost ucis noaptea după ce a participat la instalarea noului președinte al Iranului. Deci mesajul Israelul este foarte clar: atenție Iran vă putem lovi oriunde”, a continuat analistul.

H. D. Hartmann: „Asta ne arată capacitatea de penetrare a serviciilor militare israeliene”

Conform lui Hartmann, Haniyeh a fost lovit de o rachetă, fie lansată de o echipă din interiorul Iranului, fie din afara țării. Comunicatul Comitetului de Situații de Urgență al Iranului, reunit imediat după asasinat, sugerează o încălcare a suveranității teritoriale iraniene:

„Deci lasă să să înțeleagă că atacul ar fi fost nu de o rachetă venită din afară, ci de pe teritoriu. Ceea ce nouă ne arată capacitatea de penetrare a serviciilor militare israeliene”, a adăugat profilerul.

H. D. Hartmann: „Asasinarea șefului Hamas transmite un nou tip de dialog israelian”

Hartmann a evidențiat că Israelul a schimbat tipul de dialog cu Iranul, prin asasinarea asasinarea liderului Hamas.

„Israelul nu se mai joacă. Asasinarea șefului biroului politic al Hamas, cel care era fața clară a organizației în Iran, chiar în ziua instalării noului președinte iranian, transmite pe toate palierele un nou tip de dialog israelian”, spune acesta.

Războiul se apropie de final

Analistul a încheiat spunând că războiul împotriva Hamas se apropie de final, această organizație fiind decimată militar în Gaza, deși prețul plătit de civilii palestinieni a fost foarte mare.

„Este foarte clar că războiul împotriva Hamas se apropie de final. Este foarte clar că Hamas, din punct de vedere militar, a fost decimat în Gaza cu tot prețul pe care l-au plătit civilii palestinieni”, conchide Hartmann.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”