H.D. Hartmann: „ Iohannis a vrut să îngroape PNL-ul, s-a răzbunat”
This browser does not support the video element.
Într-o ediție transmisă live de Gândul, analistul politic și profilerul H.D. Hartmann a afirmat că declarația lui Iohannis de la New York, în care acesta a respins o lege ce i-ar permite candidatura la Senat, marchează sfârșitul Partidului Național Liberal. Analistul a subliniat și că președintele a fost manipulat de sistem. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
În contextul declarației lui Iohannis de la New York, în care a spus că nu vrea să existe o lege care să-i permită candidatura la Senat, Hartmann a susținut că aceasta marchează sfârșitul Partidului Național Liberal.
„Lopata de pământ peste mormântul PNL-ului, așa cum a declarat maestrul Cristoiu, eu spun că domnul acesta, viitor fost președinte al României în 80 de zile de acum înainte a pus și lumânarea și coliva în același timp, deci nu numai lopata. Parastasul a avut loc la New York, s-a încheiat. Din punctul meu de vedere, cred că am fost primul sau al doilea în țara aceasta care a criticat legea. Deci o asemenea declarație pe care a făcut-o președintele Iohannis, în primul rând, eu nici măcar nu răspundeam. Eu spuneam doar că este o problemă internă a României, voi voi lămuri acest lucru în interiorul României. A vrut să îi îngroape.”, a afirmat Hartmann.
Întrebat cum s-a ajuns în această situație, Hartmann a declarat că președintele Klaus Iohannis a fost manipulat de sistem în ultimele luni. Hartmann subliniază că Iohannis a fost mințit de cei care i-au promis sprijin, iar după ce candidatura sa la NATO nu a avut succes, a încercat să se reorienteze către alte funcții.
„Pentru că omul acesta a fost jucat în ultimii, în ultimele șapte-opt luni, de sistem. Este clar că este sistemul care l-a jucat. I s-a promis în primul rând NATO.Am declarat că nu va deveni ne-am veci secretar general NATO. Era clar că sistemul l-a jucat, cine i-a promis, l-a mințit. După aia, după ce a văzut că la NATO nu merge, că n-a mers, a început cu comisar, Înalt Reprezentat al Ucrainei… Am zis stați cuminți că doamna Von der Leyen vrea femei, dânsa e cu paritatea. După aceea se duse la domnul Biden, după aia s-a întâlnit cu tot felul de indivizi de tip Macron, tot poate își găsește vreun loc. Ghinion, iar finalul a fost apoteotic. Vine decorat cu cel mai înalt ordin pentru civili al NATO, vine mărețul Mircea Geoană. Iohannis nu ia nicio decorație.”, a declarat Hartmann.
H.D. Hartmann: „L-au jucat fără milă”
Hartmann consideră că planul lui Klaus Iohannis de a candida la Senat și eventual de a deveni președinte al Senatului este o rușine și o dovadă că a fost manipulat de sistem. El subliniază că șeful statului român, care ar trebui să fie garant al constituționalității și suveranității, nu ar trebui să procedeze astfel. Analistul consideră că reorientarea lui Iohannis către o carieră politică internă, după ce a vizat funcții înalte la nivel internațional, este o dovadă a eșecului său.
„Și după aceea ne trezim la final de istorie, după scandalul vilei după tot ce vreți dumneavoastră. Ne trezim că el vrea să fie senator. Păi, să mor de râs, dar nu numai să mor de râs, de plâns. Păi șeful statului român, cheia de boltă a constituționalității, a independenței și suveranității naționale, că asta este șeful statului român în design-ul, în în desenul democratic, vrea să fie din nou senator ca să fie și președinte al Senatului. Da, iertați-mă, este o rușine ăsta. De ce am dat toate aceste elemente, numai sistemul putea să-i gândească așa ceva. L-au jucat fără milă. Cred că sistemul încă așteaptă mesajul american cine trebuie să fie președinte”, a concluzionat Hartmann.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”