Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » H.D. Hartmann: „Pelerinajele sunt legături între piatra pe care s-a construit NAȚIUNEA și crucea pe care o duce”

H.D. Hartmann: „Pelerinajele sunt legături între piatra pe care s-a construit NAȚIUNEA și crucea pe care o duce”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, invitatul H. D. Hartmann, analist politic, a comentat în cadrul emisiunii despre implicarea politicienilor români în pelerinajele religioase, concentrându-se pe fenomenul Sfânta Parascheva. Acesta a explicat rolul civilizațional al pelerinajului și cum politicienii folosesc acest context religios în campaniile lor electorale. Hartmann a abordat și prezența politicienilor progresiști la evenimente religioase, criticând ipocrizia unor astfel de gesturi. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Hartmann vorbește despre „Ierusalimul Nordului” care este un complex monahal cu o tradiție religioasă puternică. Tradiția este înrădăcinată în cultura spirituală dezvoltată în perioada domniei lui Ștefan cel Mare, supranumit și sfânt. Hartmann vorbește despre importanța complexului, manifestând rolul său în promovarea cultului religios al Sfintei Parascheva, o figură venerată de creștinii ortodocși din întreaga regiune.

„Ierusalimul Nordului este un complex monarhal pentru bărbați și femei, care începe practiccu cu cultura religioasă Ștefaniană a lui Mușat, a lui Ștefan cel Mare, i se spune și sfânt. În acest triunghi s-a format acest cult al Sfântei Parascheva.”, afirmă Hartmann.

Pelerinajul – O Legătură între popor și civilizația românească

Hartmann a precizat importanța pelerinajului în cultura românească și cum acesta reprezintă o legătură vitală între oameni și spiritualitatea națională. În opinia sa, pelerinajul este mai mult decât o simplă călătorie religioasă, fiind un act ce confirmă apartenența la o cultură unică. Hartmann a accentuat faptul că, indiferent de mijloacele folosite, românii continuă să participe la pelerinaje în număr mare, dovedind că tradiția și credința rămân esențiale pentru identitatea națională.

„Pelerinajul înseamnă că poporul pleacă pe jos, cu căruța, cu mașina, să recunoască dreptul unei sfinte, unui sfânt de a fi parte integrantă acestei civilizații românești. Ca atare, candidații politici trebuie să intre în acest flux. Din calculele unor specialiști. Eu țin minte că ultimul, ultima analiză a a fenomenului Sfânta Parascheva, ne arăta cam 1.000.000 jumătate de români.”, declară acesta.

 

H.D. Hartmann: „Eu cred că politicienii români au nevoie de această legătură”

Una dintre temele majore abordate a fost prezența politicienilor la aceste pelerinaje. Hartmann a discutat despre legătura strategică pe care aceștia o caută cu electoratul, participând la evenimente religioase. El consideră că politicienii încearcă astfel să valorifice capitalul de încredere și tradiția culturală a poporului român.

Hartmann a explicat că absenteismul unui politician de la aceste evenimente ar putea transmite un mesaj de indiferență față de valorile culturale profunde ale românilor. Totodată, acesta a ridicat întrebări privind sinceritatea și motivația politicienilor care aleg să participe doar în perioade electorale.

„Eu cred că politicienii români au nevoie de această legătură, pentru că vorbim totuși de o întreagă încredere civilizațională a unui popor. Iar tu ca ca element politic, ca actor politic, să nu te duci la unul din cele mai mari pelerinaje identitare-românești creează un semn de întrebare.”, spune Hartmann.

 

H.D. Hartmann: „Eu mă întreb, doamna Lasconi, ce căuta pe-acolo?”

Un alt punct de discuție a fost prezența unor politicieni progresiști la pelerinajele religioase, ceea ce a generat critici și controverse. Hartmann a fost ferm în poziția sa, acuzând ipocrizia unor astfel de gesturi.

Hartmann consideră că astfel de prezențe arată o lipsă de coerență în mesajul politic al unor lideri și ridică semne de întrebare cu privire la motivele reale ale implicării lor în evenimente religioase. Pentru el, asemenea gesturi par mai degrabă o încercare de a câștiga voturi, decât o expresie a credinței sau respectului pentru tradiție.

„Eu mă întreb, doamna Lasconi, ce căuta pe-acolo? Dânsa e progresistă, dânsa este cu LGBTQ, dânsa vrea să sacrifice familia tradițională românească ca să nu se certe cu fiica ei.”, critică acesta.

Între tradiție și politică

Participarea politicienilor la pelerinajele religioase din România continuă să fie un subiect complex și controversat. Așa cum Hartmann a manifestat, pelerinajele reprezintă o legătură adânc înrădăcinată între români și tradițiile lor. Totodată, politicienii nu ezită să exploateze aceste ocazii pentru a-și îmbunătăți imaginea în fața electoratului. Însă, autenticitatea acestei legături este deseori pusă sub semnul întrebării, mai ales când politicienii încearcă să câștige capital electoral prin prezența lor ocazională și neconvingătoare.

 

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Iulian Marinescu, originar din Târgu Jiu, a absolvit studiile de licență și master la Universitatea „Ovidius” din Constanța. Cu o carieră diversificată, Iulian Marinescu activează ca actor ... vezi toate articolele

Citește și