Într-o ediție transmisă live de Gândul, analistul politic și profilerul H.D. Hartmann a declarat că televiziunile mainstream au devenit surse de dezinformare care generează valuri de ură observate și în trecut. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Hartmann a vorbit despre manipularea media și despre cum televiziunile mainstream au devenit surse de dezinformare în contextul pandemiei. El a subliniat că, în loc să ofere informații corecte și echidistante, acestea au contribuit la răspândirea unui val de ură, similar cu cele întâlnite în trecut împotriva unor figuri politice precum Victor Ponta .
„Bun, este foarte clar că televiziunile fac ceea ce știu mai bine și de fapt nu televiziunile cinstite și sincere, ci media mainstream care a devenit dintr-o dată de fapt, dintr-o dată știam de pe timpul pandemiei a devenit o media mincinoasă și manipulatorie. La Călin Georgescu s-a declanșat acel val de ură și care va crește și chiar am să sfătuiesc pe toată lumea să stea liniștită și să nu se sperie, pentru că noi am mai trecut prin astfel de valuri de ură. Să nu uităm valuri de ură împotriva lui Ponta și 10 ani de nemernicie Iohannis cred că ne-au învățat să nu mai credem în valul de ură.”, a declarat Hartmann.
Hartmann a declarat că un nou val de ură se va îndrepta împotriva unei persoane cu abilități pe care dumnealui le consideră remarcabile, cineva care vorbește șapte limbi și are experiență în organizații internaționale. Hartmann a evidențiat că acest atac va fi motivat și de o reacție împotriva masculinității, sugerând că anumite grupuri nu pot accepta trăsături considerate tradiționale sau masculine. Hartmann a criticat tendința de a eticheta comportamentele masculine ca fiind „toxice”, referindu-se la o retorică popularizată de figuri publice precum Kamala Harris.
„Acuma va fi un val de ură împotriva unui om care știe șapte limbi străine, după câte am înțeles, a lucrat la patru instituții, organizații internaționale. Va fi un val de ură împotriva unui om care știe să-și țină nervii, e un judocan. Că la băieții ăștia pe tocuri și cu ruși pe buze care o vor pe doamna Lasconi, se pare că ei nu suportă masculinitatea. O vor declara automat masculinitate toxică. Pentru că faci sport sau pentru că îți plac femeile, ești mascul toxic. Așa scrie la Biblia lui Kamala Haris.”, a afirmat Hartmann.
Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”