Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » H.D. Hartmann: „Terheș este singurul om care a luptat pentru VICTIMELE din România. Șoșoacă trebuie să dea explicații tuturor minorităților”

H.D. Hartmann: „Terheș este singurul om care a luptat pentru VICTIMELE din România. Șoșoacă trebuie să dea explicații tuturor minorităților”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, analistul politic și profilerul H.D. Hartmann a discutat despre Diana Șoșoacă, criticându-i  declarațiile antisemite. De asemenea, analistul a vorbit și despre Cristian Terheș ca fiind singura persoană care a apărat victimele corupției în România. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Hartmann a comentat despre Diana Șoșoacă criticându-i comportamentul și declarațiile. Analistul a menționat că înregistrările de la o școală de vară la care a participat Diana Șoșoacă conțin elemente de antisemitism, asemănătoare cu cele din perioada legionară.

„Cine a început însă foarte puternic săptămâna a fost doamna cu botnița de pe timpul pandemiei. Tot respectul pentru lupta dânsei pentru drepturile românilor. Aici nu am ce să-i reproșez, dar botnița de la Bruxelles mie mi s-a părut absolut aberantă și sacul negru. Doamna Șoșoacă a început puternic și a și-a a sfârșit lamentabil. Înregistrările de la școala de vară pe care eu le-am văzut sunt halucinante. Înregistrările sunt de un antisemitism de tip legionar. Atenție, femeia asta când o să-i apară aceste înregistrări va trebui să justifice incitarea la ură rasială, împotriva minorităților naționale și în special cea evreiască.”, a afirmat Hartmann.

Hartmann, despre mama Dianei Șoșoacă: „Era considerată lidera unei mari loji naționale masonice din România”

Hartmann a afirmat că mama Dianei Șoșoacă, Alice Bleotu, este lideră a unei mari loji naționale din România. Deși Diana Șoșoacă a încercat să facă distincția între masonerie și alte ordine, Hartmann a insistat că informațiile sale, bazate pe cunoștințe despre masonerie, contrazic afirmațiile ei.

„Denise Rifai a întrebat-o pe doamna Șoșoacă dacă mama dânsei este francmason.Eu o atenționez pe doamna Șoșoacă că există o Mare Lojă Națională din România care o consideră pe mama ei șefă în acea mare lojă. Doamna Șoșoacă a spus că cei care au cultură știu diferența între ordinul de Malta și masonerie.  Alice Bleotu, care este o femeie deosebită, eu cunosc și o respect absolut cu tot sufletul, este într-adevăr într-un ordin paramasonic de acest tip, dar după câte știu eu, era considerată lidera unei mari loji naționale masonice din România. Deci, doamna aceasta ar trebui să înceapă să se mai uite și la minciunelele pe care le spune.”, a declarat Hartmann.

Hartmann a continuat prin a vorbi despre schimbarea comportamentului Dianei Șoșoacă din ultima periodă.

„Al doilea lucru care pe mine mă mă mă irită este această incapacitate a dânsei de a nu țipa. Deci a început bine la Denise Rifai și a sfârșit-o lamentabil săptămâna trecută. În sensul în care o vedeai stând cuminte, în amfiteatrul Parlamentului European, citind disciplinat. Nu mai nu mai era doamna cu botniță și cu sacul negru și înjurând Uniunea Europeană, uite cum se disciplinează și marii revoluționari robespierri ai străzilor de pe București.”, a subliniat Hartmann.

Hartmann: „Denise Rifai l-a lansat practic la președinție  pe Cristian Terheșh”

Analistul subliniază că Denise Rifai a promovat candidatura lui Cristian Terheș la președinție, evidențiind calitățile sale, precum disciplina și logica, dobândite în urma educației greco-catolice din Ardeal. Terheș, un preot greco-catolic, este descris ca fiind un om de probitate, care a luptat pentru victimele corupției în România.

„Denise Rifai l-a lansat practic la președinție  pe Cristian Terheșh. În sfârșit, România a descoperit un om pe care eu l-am cunoscut acum 15 ani în Statele Unite, de o probitate de o disciplină de-o logică. El este preot greco-catolic, crescut la școala marilor gânditori greco-catolici și din Ardeal. Să nu uităm că un singur episcop greco-catolic a supraviețuit erorii comuniste. Cristian Terhesh, așa cum îl știam eu acum 15 ani, singurul român, apropo, care reuși să se informeze inclusiv pe speakerul Camerei Reprezentanților din Statele Unite. Și asta vă spun pentru că am și documentele și cu aprobarea lui, poate o dată le publicăm în memorii cu declarații adevărate ale victimelor războiului anticorupție. Acest om s-a dus și a luptat pentru aceste victime, singurul din România. Nu are șanse, dar ne arată că România poate să aibă și candidați reali.”, a concluzionat analistul.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Patricia este absolventă a Universității București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, specializarea Filologie, Japoneză-Engleză. A continuat cu Masteratul pentru Traducerea Textului Literar ... vezi toate articolele

Citește și