H.D. Hartmann: „Alături de Ciucă trebuie să fie o căruță de lideri liberali care să PLECE”

Publicat: 25 11. 2024, 12:49

This browser does not support the video element.

Într-o ediție transmisă live de Gândul, H.D. Hartmann a declarat că Georgescu ar putea deveni un adversar redutabil în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, chiar fără susținerea unui partid politic. Hartmann a evidențiat asemănările dintre ascensiunea lui Georgescu și fenomenul politic generat recent de Donald Trump. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Potrivit lui H.D. Hartmann, Călin Georgescu ar avea șanse reale de a câștiga în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, beneficiind de un val de susținere populară. În ciuda lipsei unei structuri de partid, funcția prezidențială i-ar permite să acceseze resurse instituționale importante.

„Călin Georgescu, ca șef al statului, fără partid, poate folosi instrumente fundamentale de canalizare a energiei populare, precum SPP, SRI, SIE sau chiar posibilitatea de a numi ambasadori,” a explicat Hartmann.

„Democrația românească a câștigat”

Hartmann consideră că recentele mișcări din scena politică nu reprezintă pierderi pentru România, ci mai degrabă un câștig pentru democrație. Plecarea unor lideri precum Nicolae Ciucă sau Klaus Iohannis din prim-planul politic este văzută ca o șansă de reînnoire.

„Nu a pierdut nimeni, de fapt. A câștigat democrația românească, a câștigat poporul român. Pentru mine, că Ciucă și Iohannis dispar în istorie nu sunt pierderi, din contră,” a afirmat analistul.

Asemănarea dintre Călin Georgescu și Donald Trump

Comparând situația din România cu cea din Statele Unite, H.D. Hartmann a evidențiat că ascensiunea lui Georgescu seamănă cu mobilizarea populară care l-a propulsat recent pe Donald Trump în prim-planul politicii americane.

„Ceea ce face Călin Georgescu pentru poporul român este ceea ce a făcut Trump acum trei săptămâni. În sfârșit, poporul român a aruncat o înjurătură enormă întreg sistemului politic,” a concluzionat Hartmann.

Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”