Într-o ediție transmisă live de Gândul, H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist a abordat subiecte legate de politica externă a României, relația cu SUA și provocările unei lumi în schimbare. El a subliniat importanța unei poziționări strategice clare pentru România și a criticat modul în care media și instituțiile publice tratează subiectele sensibile. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Hartmann a evidențiat că poziția geopolitică a României o face extrem de vulnerabilă fără sprijinul Statelor Unite, mai ales în contextul războiului din Ucraina. El a remarcat că România trebuie să-și întărească relațiile cu SUA, fără a se baza pe gesturi de fațadă.
„Este foarte important că Ciolacu a vorbit cu Trump. Pentru România, asta înseamnă că el nu dă din buric. Noi trebuie să înțelegem că fără americani suntem muci. Să fie foarte clar,” a declarat Hartmann.
Hartmann a atacat o parte din mass-media românească, acuzând-o de preluarea necriticată a narativelor occidentale, în special din SUA. El a făcut referire la comentariile critice despre Donald Trump.
„Mie Radu Tudor de la CNN de pe Dâmbovița trebuie să-mi explice de ce l-a făcut pe Trump fascist,” a spus el.
Invitatul a criticat instituțiile care sancționează opiniile contrare curentelor dominante, sugerând că acest lucru ar restricționa libertatea de exprimare. Hartmann a oferit exemple de persoane care ar fi fost amendate pentru poziții diferite față de linia oficială.
„Libertatea de expresie înseamnă dreptul meu de a mă opune. În momentul în care mă amendezi pentru că mi-am exprimat o opinie, în acel moment ești în zona comunistă,” a afirmat el.
Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”