H.D. Hartmann: „Nicușor Dan își pregătește CANDIDATURA la președinție”
This browser does not support the video element.
Într-o ediție transmisă live de Gândul, HD Hartmann, profiler, analist și jurnalist a lansat acuzații la adresa primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, sugerând că acesta ar urmări o candidatură la alegerile prezidențiale din 2029. Hartmann a criticat modul în care edilul administrează Bucureștiul, adăugând că problemele orașului continuă să se agraveze sub conducerea acestuia. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
HD Hartmann a afirmat că Nicușor Dan și-ar pregăti discret candidatura la președinție, ceea ce i se pare un gest „de obrăznicie ireală” din partea primarului, având în vedere performanțele sale din timpul mandatului. Criticile la adresa edilului au fost făcute într-un context în care Hartmann a subliniat că Bucureștiul se află într-o stare de degradare continuă.
„Are această obrăznicie ireală a leneșului care nu face nimic și a incompetentului. Vă mai amintiți de problema de matematică nerezolvată? Așa conduce și orașul,” a declarat HD Hartmann.
Matematica lui Nicușor Dan
Analistul a ironizat și reputația de matematician a primarului, amintind un episod în care Nicușor Dan a fost implicat într-o problemă de matematică la o emisiune TV, pe care nu a reușit să o rezolve corect. Hartmann a insinuat că Nicușor Dan a transformat matematica, o „știință exactă”, într-o „știință a dibuitului”.
„Matematica este o știință exactă, dar el a transformat-o într-o știință a dibuitului. Repet, matematica nu este pe dibuit,” a spus acesta.
Critici la adresa administrației Capitalei
În continuarea discursului său, Hartmann a criticat modul în care Nicușor Dan a gestionat principalele probleme ale Bucureștiului, de la infrastructură până la lipsa de apă caldă și căldură pentru bucureșteni. El a ironizat tentativa edilului de a se prezenta drept „mare matematician”, spunând că acesta a eșuat în rezolvarea problemelor Capitalei.
„Acest individ nu face absolut nimic. Întrebi de trafic? Îți spune că e vina mafiei imobiliare. Dar aprobările tot el le dă,” a punctat analistul.
Starea Bucureștiului
HD Hartmann a descris Bucureștiul ca fiind într-o situație dezastruoasă, sub conducerea actualului primar. El a subliniat că orașul se degradează constant, iar problemele administrative nu fac decât să se acumuleze. Totodată, a amintit și despre scandalurile din sectoarele Capitalei, spunând că toți acești factori contribuie la haosul general.
„Acest individ este o rușine pentru București. Bucureștiul arată din ce în ce mai rău și după cum văd, acest băiat chiar vrea să distrugă sectoarele pentru că nu sunt din partidul lui,” a concluzionat Hartmann.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”