Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Ion Cristoiu, despre „butoiul cu pulbere” din Orientul Mijlociu și atacul HAMAS din 7 octombrie: „Presupune Servicii Secrete foarte puternice”

Ion Cristoiu, despre „butoiul cu pulbere” din Orientul Mijlociu și atacul HAMAS din 7 octombrie: „Presupune Servicii Secrete foarte puternice”

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, scriitorul și publicistul Ion Cristoiu a discutat despre evoluțiile recente din Orientul Mijlociu, aducând în atenție influența serviciilor secrete în atacurile din 7 octombrie. El a sugerat că aceste evenimente nu ar fi putut avea loc fără susținerea unor agenții puternice de informații și a subliniat lipsa de reacție a țărilor arabe în fața tragediilor din Gaza. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Ion Cristoiu a declarat că atacurile din 7 octombrie, care au avut un impact major în Orientul Mijlociu, au fost probabil orchestrate de servicii secrete extrem de bine organizate. El a afirmat că magnitudinea și coordonarea operațiunilor indică sprijin din partea unor agenții puternice, menționând că aceste acțiuni nu ar fi fost posibile fără o astfel de implicare.

„Mi-au dovedit că 7 octombrie a fost aranjat de ei. Operațiunea, care este spectaculoasă, presupune servicii secrete foarte puternice,” a declarat Cristoiu.

Națiunile arabe, tăcute în fața crizelor

Cristoiu a subliniat, de asemenea, absența unei reacții notabile din partea țărilor arabe în urma conflictului. El a comparat situația actuală cu alte momente de criză, când țările vecine reacționau mult mai vocal.

„N-am văzut o națiune arabă atât de…redusă la tăcere. De câte ori au fost războaie între Israel și palestinieni, Iordania și alte țări arabe reacționau,” a afirmat jurnalistul.

Reacția internațională la tragedia din Gaza

În ceea ce privește tragedia umanitară din Gaza, Cristoiu a remarcat lipsa unei reacții puternice la nivel internațional, deși au fost raportate mii de victime. El a punctat că acest tip de evenimente nu mai atrag atenția așa cum se întâmpla în trecut.

„Nu mai vedem reacții internaționale, deși au murit totuși 50.000 de oameni. Acolo sunt tragedii imense, dar nu se mai discută,” a spus Cristoiu.

Susținerea americană pentru Israel

Ion Cristoiu a vorbit și despre relațiile dintre Statele Unite și Israel, afirmând că liderii israelieni acționează știind că au susținerea necondiționată a Americii. El a sugerat că indiferent de greșelile comise de Israel, sprijinul american rămâne ferm.

„Netanyahu știe că orice prostie pe care o face nu vor fi lăsați de americani. Pentru prima dată, regulile americane s-au schimbat,” a explicat el.

Situația politică din SUA

Cristoiu a menționat și starea politică din Statele Unite, aducând în discuție președintele Joe Biden. El a remarcat lipsa de implicare a acestuia și modul în care atenția publicului s-a îndepărtat de el în contextul actualelor crize internaționale.

„Cine să-l mai caute pe Biden? Nu-l mai caută nimeni. E ca și cum a fost lăsat deoparte și nimeni nu-l mai întreabă nimic,” a spus Cristoiu.

 

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Bianca este absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism. A debutat în carieră pe ... vezi toate articolele