Ion Cristoiu: „Când a avut mari PROBLEME economice, Ucraina a trecut la un naționalism crâncen”

Publicat: 07 04. 2023, 14:09

This browser does not support the video element.

Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acum mulți ani, Ucraina s-a confruntat cu mari probleme economice, ceea ce a dus la apariția naționalismului, spune acesta. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Scriitorul a comentat o declarație făcută în urmă cu peste 25 de ani. La acea vreme, Cristoiu menționa că Ucraina era un stat cu mari probleme economice și a trecut la un naționalism feroce.

„Ucraina s-a format în 1991. Au încercat și în timpul Revoluției bolșevice, dar nu au reușit. Având și mari probleme cu economia, ucrainenii au trecut, în acel an, la ce este mai simplu pe această planete: naționalismul cârncen. Dacă Occidentul respecta standardele, Ucraina nu ar mai fi fost în război acum. Asta vorbeam și acum 25 de ani. Ucraina a dus o bătălie cu Moscova, iar pe teritoriul ei s-a aflat o minoritate rusă foarte puternică”, a precizat acesta.

Ion Cristoiu, reacție la vizita lui Macron în China

Pe de altă parte, Ion Cristoiu a comentat și vizita președintelui Macron în China. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a fost întâmpinat joi la Beijing de omologul său chinez, Xi Jinping, ca parte a unei vizite oficiale a liderului francez în China.

„Macron a fost întrebat de ce merge în vizită în China, iar el a răspuns așa: merg să îl conving pe Xi să nu dea arme Rusiei. Eu nu cred că acest răspuns a fost sincer”, a spus Ion Cristoiu.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”