Ion Cristoiu, despre ALEGERILE locale si europarlamentare: „Pe 9 iunie vom avea un moment istoric”
This browser does not support the video element.
Ion Cristoiu, scriitor și publicist, a fost invitatul lui Marius Tucă în cadrul unei ediții transmise live de Gândul, unde a comentat viitoarele alegeri europarlamentare și locale. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
Cristoiu a început prin a sublinia natura politică a votului din cadrul acestor alegeri, indiferent de tipul lor. Un punct important al discuției a fost critica scriitorului asupra exit poll-urilor. Acesta a subliniat necesitatea acreditării stricte a caselor de sondaje.
„Oamenii vor avea cinci buletine de vot. Votul va fi politic. Nu contează cine-i pe listă. Nu contează că sunt europarlamentare, că sunt locale. Votul va fi politic. AUR nu va mai obține la europarlamentare ceea ce se discuta la un moment dat. El va obține un scor bun, dar având în vedere că PSD și PNL vor fi pe lista comună vor fi pe primul loc ei într-un fel. Vom avea un moment istoric pe 9 iunie seara. În primul rând vreau să atrag atenția asupra unei mari escrocherii care vor fi exit poll-urile. Deci eu cred că înainte clasa asta politică trebuie să se înțeleagă să acredităm numai anumite case de sondaje. Ar trebui făcute la cele care sunt acreditate, să fie o condiție, că dacă diferența între ce anunță ele e de 7 și în realitate a fost numai de 1, să plătească sau să se desființeze. Pe 9 iunie vom avea o nebunie”, a spus Cristoiu.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul.