Ion Cristoiu, despre ideea ca Paştele catolicilor şi al ortodocşilor să pice în aceeaşi zi: „Cea mai mare LOVITURĂ dată Bisericii Ortodoxe”
This browser does not support the video element.
Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. În curând, există posibilitatea ortodocșii români să sărbătorească Învierea în aceeași zi cu credincioșii catolici. Ion Cristoiu consideră că asta ar fi cea mai mare lovitură dată Bisericii Ortodoxe Române. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
„Toată operațiunea de acum o voi numi: mai aveam și noi o biserică, ne-o iau și pe aia. Este cea mai mare lovitură dată Bisericii Ortodoxe Române” a declarat Ion Cristoiu.
BOR este, alături de limba română, specificul nostru, spune scriitorul.
„Am văzut câteva argumente care nu au treabă nici măcar cu alfabetizarea. Unul dintre ele a fost că românii din străinătate nu beneficiază de zile libere. Paștele nu este pentru petrecere, ci este înviere, adică totul este un simbol. Același lucru a s-a întâmplat și cu lingurița de la Sfânta Împărtășanie. Tot ce se află în biserică este un simbol. Anafura este un simbol, la fel și aghiasma, lingurița. Nu putem să scoatem aceste simboluri, altfel nu mai facem altar, sultană, nici măcar biserică. Este grav să ataci niște elemente care țin de tradiția, de identitatea românească”, a mai spus acesta.
„Reacția bisericii m-a speriat”
„Nu este normală ideea catolicilor de a atrage oamenii prin orice fel. Omul, când intră în biserică, trebuie să simtă Duhul. Catolicii nu primesc Lumină pentru că ei au modificat acest lucru.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a spus că este o chestie de calendar. Nu poți să zici așa ceva. Icoana ce mai e? O bucată de lemn? Nu este, așa cum nici crucea nu este o bucată de lemn, nici agheasma nu e apă.
Dacă mutăm data, nu mai primim lumină. Nu putem să rămânem fără asta. Este o inconștiență. Reacția bisericii m-a speria”, a încheiat Cristoiu.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”