Ion Cristoiu: „România are nevoie de un PARTID de dreapta”
This browser does not support the video element.
Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și publicistul Ion Cristoiu sugerează că este nevoie de un partid de dreapta bine consolidat în peisajul politicii românești. Partidul Național Liberal are nevoie de o restructurare pentru a putea contribui la stabilitatea economică și politică a României. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Ion Cristoiu a vorbit despre situația actuală din Partidul Național Liberal (PNL), subliniind că, în contextul alegerilor, se conturează un „război civil” în interiorul partidului. El a afirmat că, dacă Elena Lasconi ajunge pe locul trei, acest lucru ar putea duce la un dezastru pentru PNL. Cristoiu consideră că România are nevoie de o reconstrucție a PNL-ului, care să devină un partid de dreapta bine consolidat, capabil să intre în opoziție. Această transformare este esențială pentru a asigura echilibrul în peisajul politic românesc.
„Lasconi va fi, dacă e sigur pe locul trei și în acel moment principalul eveniment din noaptea alegerilor este război civil în PNL, nu mai rămâne nimic. Dacă acesta este rezultatul societatea românească, România are nevoie de un dezastru la PNL. Pentru reconstrucția PNL-ului trebuie neapărat să fie un partid de dreapta care poate să intre în opoziție. Deci trebuie un nou partid, o nouă conducere în opoziție.”, a declarat Cristoiu.
Ion Cristoiu: „Orice guvern care vine e un guvern de sacrificiu”
Cristoiu a declarat că, în urma alegerilor prezidențiale, România se va confrunta cu o perioadă de austeritate. El avertizează că, începând cu al doilea tur al alegerilor, guvernul care va veni va fi unul de sacrificiu, având în vedere deficitul bugetar mare. Acesta va trebui să implementeze măsuri dure pentru a naviga prin aceste provocări.
„Mai este o problemă, avertizez de pe acuma începând de 9:00 vine jalea după al doilea tur al prezidențiale, începe dieta dieta, orice guvern care vine e un guvern de sacrificiu. Începe dieta pentru că e deficit mare.”, a afirmat Ion Cristoiu.
Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”